Banca Românească a luat decizia de a amâna până la 2 luni plata ratelor datorate de către clienții sai. Conform comunicatului, urmează să fie modificate și perioada de grație.
Clienții persoane fizice de la Banca Românească pot beneficia de suspendarea temporară, de până la 2 luni, a plății ratelor datorate. Astfel, pentru credite ipotecare, consum cu ipotecă, sau nevoi personale, pe baza solicitărilor clienților făcute prin call center la numărul de telefon 021 304 81 00, sau pe site-ul bancii, în secțiunea Asistență Clienți/Solicitări, plata ratelor poate fi amânată pentru una sau două luni. Acest lucru înseamnă că ratele nu vor deveni scadente în perioada solicitată.
Extinderea perioadei de grație
Pentru clienții care dețin unul dintre produsele “Card de credit MasterCard Standard” sau “Card de credit MasterCard Gold”, Banca Românească extinde automat, până pe 15 mai 2020, perioada de grație.
Măsurile sunt luate în contextul eforturilor depuse de întreaga comunitate din România și de către autorități pentru prevenirea infecției cu COVID-19 (coronavirus) și are în vedere limitarea deplasărilor clienților Banca Romanească în sucursale. Această facilitate este acordată tuturor clienților persoane fizice, indiferent de situația lor (nu doar celor aflați în auto-izolare la domiciliu sau în carantină).
Serviciul Relații cu Clienţii Banca Românească este disponibil pentru informații despre aceste facilități la numărul de telefon 021 304 81 00.