Interzicerea telefoanelor mobile a fost implementată în tot mai multe țări europene
În tot mai multe țări europene, se ia în considerare interzicerea utilizării telefoanelor mobile de către elevi în școli, iar unele dintre acestea au și implementat deja această regulă. Deși unii părinți, profesori și elevi sunt critici față de această măsură, alții o susțin, potrivit The Guardian.
Acum șase ani, conducerea Colegiului Calvijn din Olanda a început să ia în considerare interzicerea telefoanelor, o idee care a șocat profund studenții.
„Am fost întrebați dacă credem că trăim în anii 1800. Spuneau că ne întoarcem în timp”, a spus Jan Bakker, directorul colegiului.
Majoritatea au fost de acord cu propunerea, dar aproximativ 20% dintre părinți, profesori și elevi intervievați s-au opus ferm. Unii părinți erau îngrijorați că nu vor putea contacta copiii pe parcursul zilei, iar câțiva profesori au argumentat că ar fi mai bine să îmbrățișeze noile tehnologii decât să le evite.
În ciuda acestor obiecții, oficialii școlii au decis să continue cu planul.
„Plimbându-te pe coridoare și prin curtea școlii, vedeai că toți copiii erau pe smartphone-urile lor. Conversațiile lipseau, mesele de tenis de masă erau goale. Practic, pierdeam cultura socială”, a spus Bakker.
La patru ani după ce Calvijn College a fost printre primele școli din Olanda care au interzis folosirea smartphone-urilor, tot mai multe țări iau în considerare implementarea unor măsuri similare.
Pe măsură ce elevii revin în sălile de clasă, tot mai mulți dintre ei vor fi obligați să-și lase telefoanele mobile deoparte.
200 de școli testează această măsură în Franța
În Franța, 200 de școli testează această măsură, în timp ce sute de instituții din Belgia au interzis deja telefoanele mobile. În Ungaria, un nou decret obligă școlile să colecteze telefoanele și dispozitivele elevilor la începutul fiecărei zile de școală.
În Italia, ministrul Educației a anunțat luna trecută că telefoanele mobile vor fi interzise în toate sălile de clasă.
În Grecia, elevii riscă chiar exmatricularea pentru utilizarea telefoanelor, conform unei declarații recente a premierului.
Pentru cei de la Calvijn College, perioada actuală este una plină de energie și transformări. După ce au început să ceară elevilor să lase telefoanele acasă sau să le închidă în timpul orelor, oficialii școlii au observat o schimbare semnificativă în atmosfera din instituție.
„Practic, am câștigat ceea ce am pierdut. Elevii vorbesc între ei” a spus Bakker.
Alte școli din Olanda iau acum în considerare măsura interzicerii telefoanelor mobile, inspirate de rezultatele observate. În ianuarie 2024, guvernul olandez a recomandat instituțiilor de învățământ secundar să interzică telefoanele mobile, tabletele și ceasurile inteligente în majoritatea sălilor de clasă.
20% dintre elevi au raportat că distragerea a scăzut semnificativ după interzicerea smartphone-urilor
La sfârșitul anului trecut, cercetătorii de la Universitatea Radboud au început un studiu pentru a evalua efectele acestei măsuri. Ei au intervievat sute de elevi, părinți și zeci de profesori de la două școli care implementaseră deja interdicția. După trei luni, aceștia au revenit pentru a analiza impactul schimbărilor.
Aproximativ 20% dintre elevi au raportat că distragerea a scăzut semnificativ după interzicerea smartphone-urilor. În același timp, profesorii au observat o îmbunătățire a atenției și a concentrării elevilor în timpul orelor.
Mulți studenți au observat o creștere a interacțiunilor sociale și o îmbunătățire a relațiilor personale, iar cercetătorii au observat o reducere a cazurilor de hărțuire online.
Cu toate acestea, la trei luni după implementarea interdicției, nu toți elevii au acceptat schimbarea cu entuziasm. Aproximativ 40% au menționat că s-au bucurat mai mult de pauze, în timp ce 37% și-au exprimat regretul pentru lipsa telefoanelor.
„Sunt forțat să socializez atunci când nu am chef, ceea ce se întâmplă destul de des”, a spus un tânăr.
În România, conform Statutului Elevului, telefoanele mobile sunt interzise în timpul orelor de curs, cu excepția cazurilor în care sunt folosite în scop educativ și cu permisiunea profesorului.
Elevii care nu respectă această regulă își vor vedea telefoanele confiscate și le vor primi înapoi la sfârșitul orelor.