Stassis a fost nominalizat de ministrul Energiei pentru postul de șef al companiei naționale PPC, după ce fostul director, Manolis Panagiotakis, a demisionat.
Potrivit presei elene, nominalizarea lui Stassis va fi supusă votului acţionarilor.
Noul CEO al PPC va trebui să restructureze compania de utilităţi, care este pe pierdere, inclusiv din cauza faptului că are de recuperat facturi restante în valoare de peste 2,4 miliarde de euro, acumulate de consumatorii greci în timpul crizei datoriilor din țară.
Iar planul de restructurare prevede inclusiv vânzarea de pachete de acţiuni la rețelele de distribuție de joasă tensiune.
Grecia vrea, de asemenea, să renegocieze un acord cu creditorii săi internaționali cu privire la procentul de liberalizare a pieţei locale de electricitate. În cadrul unui acord de salvare cu creditorii săi, PPC trebuie să-și reducă cota pe piața cu amănuntul (furnizare) la 50% până la sfârșitul acestui an, în condiţiile în care nivelul actual este de de aproximativ 70%.
”Suntem foarte bucuroși de nominalizarea lui Georgios Stassis, întrucât aceasta reprezintă o oportunitate profesională deosebită, pentru care îi urăm mult succes. Georgios a devenit Country Manager al Enel în România în luna februarie a anului 2016, după ce a condus cu mult succes dezvoltarea Enel Green Power în Grecia. În mandatul său, companiile de furnizare ale Enel în România au obținut rezultate semnificative, devenind cei mai mari furnizori de electricitate pe piața concurențială, în timp ce operatorii noștri de distribuție au menținut un nivel înalt al investițiilor, au instalat peste 500.000 de contoare inteligente – cel mai mare număr instalat de vreun operator de distribuție – și și-au consolidat poziția în topul companiilor de distribuție, ca lideri ai calității serviciilor. De asemenea, a fost lansată compania Enel X România și planul său de investiții în domeniul mobilității electrice, iar Enel Green Power România și-a îmbunătățit performanța operațională, livrând energie care acoperă circa 2% din consumul final de electricitate din România. În așteptarea confirmării numirii domnului Stassis, el va rămâne în funcție până la jumătatea lunii septembrie pentru a asigura transferul responsabilităților către viitorul Country Manager, al cărui nume va fi anunțat în curând”, au declarat Enel România pentru Capital.