Schimbări uriașe în sistemul de pensii

Schimbări uriașe în sistemul de pensii! În cursul zilei de miercuri, 31 ianuarie, a avut loc ședința grupurilor reunite ale Partidului Național Liberal (PNL). În cadrul ședinței, Gabriel Andronache a precizat care sunt prioritățile pentru noua sesiune.

Acesta a declarat, conform surselor, că una dintre priorități este îndeplinirea jaloanelor prevăzute în PNRR. O altă prioritate este creșterea plafonului pentru impozitarea pensiilor.

Pe fond, el spune că a fost pregătită o inițiativă legislativă pe acest subiect.

De asemenea, Gabriel Andronache a mai spus că o altă prioritate este eliminarea dublei impozitări la Pilonul II. Aici, el spune că ceilalți au scos un raport în unanimitate pe acest proiect.

Nu în ultimul rând, el a mai precizat că se dorește și eliminarea publicității la jocurile de noroc. În acest context, el a subliniat că există o susținere în coaliție.

Ce s-a mai discutat în ședința PNL

În cadrul aceleiași ședințe, Florin Roman a precizat că liberalii își fac treaba și că există câteva proiecte legislative. De asemenea, el a spus că liberalii merg la comisii.

”Un parlamentar PNL are legi cât are un grup la un loc. Noi chiar ne facem treaba. Avem proiecte legislative, mergem la comisii, ne facem treaba. Trebuie să avem mai mult curaj să atacăm tribuna”, spune acesta.

pnl
PNL/SURSA FOTO: Dreamstime

Mai mulți bani pentru concediile medicale

Nicoleta Pauliuc a declarat că, în legătură cu Ordonanța 115 /2023, oamenii vor primi mai puțini bani pe concediile medicale, iar concediile pentru maternitate vor fi impozitate cu 10%.

Ea a menționat că a avut o discuție și cu domnul ministru Boloș și a solicitat acordul pentru depunerea unui amendament la Senat, în comisii.

A menționat că acest demers este în concordanță cu mesajul primit de la pacienții oncologici și că se continuă politicile de îmbunătățire a calității vieții, în special pentru familiile cu copii.

”Este vorba despre concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate; concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav; concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice; concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal care se acordă persoanelor asigurate în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările şi completările ulterioare”, a declarat Pauliuc.

Nicoleta Pauliuc a menționat că există un alt proiect care a fost aprobat de Senat și urmează să fie transmis la Camera Deputaților.

Acesta prevede ca perioada de 2 ani în care bolnavii oncologici se află în tratamente medicale să fie considerată vechime în muncă.

Ea a subliniat că acest proiect are ca scop eliminarea unei discriminări față de această categorie de oameni, având în vedere că nu a fost opțiunea lor să se îmbolnăvească.

PNL are proiecte

Dan Motreanu a afirmat că parlamentarii sunt fața cea mai importantă a PNL. El spune că întotdeauna aceștia au adus un plus partidului în bătăliile electorale.

El a subliniat necesitatea de a evidenția faptul că PNL dispune de proiecte și că partidul a reușit să gestioneze țara în perioada unor multiple crize, oferind soluții pentru marile probleme ale României.

Nicolae Ciucă a menționat că, de la începutul anului, a avut loc un protest justificat al fermierilor. Abordarea PNL a fost una deschisă la dialog, cu empatie și apropiere pentru găsirea de soluții. El a subliniat credibilitatea partidului în ceea ce privește administrația liberală și a încurajat exprimarea faptelor cu mândrie.

Ciucă a adăugat că este important să observăm rapiditatea cu care se manifestă elemente populiste și extremiste în țară și că este necesar să gestionăm astfel de fenomene, începând cu cele verbale. El a menționat exemplul Sucevei, exprimând admirație pentru curajul domnului Flutur în abordarea unor astfel de situații.

Referindu-se la combaterea consumului de droguri, identificarea traficanților și proiectele pentru absorbția de fonduri europene, Ciucă a subliniat că aceste aspecte trebuie să fie discutate în cadrul Parlamentului PNL.