Schimbări uriașe la Digi24. Ce se va întâmpla cu celebrul post de televiziune

televiziune, tvr, telecomanda

SURSA FOTO: Dreamstime

Digi24 trece prin mai multe schimbări, atât la nivel de redacție, cât și la nivelul grilei de programe. În timp ce unele emisiuni au fost scoase de pe post, altele au fost reprogramate pentru o altă oră. Ce modificări aduce noua grilă de programe de la Digi24?

Schimbări majore la Digi24

Postul de știri Digi24 trece printr-o serie de schimbări importante, spune paginademedia.ro. Modificările vor avea loc atât la nivelul redacției, cât și la nivelul prezentatorilor acestui post.

Sursa anterior citată spune că Dumitru Rahău, directorul editorial din ultimii patru ani, a trecut pe zona de proiecte speciale.

Acesta a lucrat la Digi24 încă de la începutul stației. De asemenea, el a fost numit, în 2019, director editorial. La vremea aceea, poziția era nou înființată.

Sursa mai sus citată spune că nu s-a ales un nou director editorial.

Digi24

Digi24 are un redactor-șef adjunct

În ceea ce îl privește pe redactorul șef, Marius Tian, acesta va ocupa în continuare aceeași funcție.

Redacția are acum un redactor-șef adjunct. Postul acesta va fi ocupat de către jurnalista Andreea Dumitrescu. Ea a ocupat funcția de coordonator al secției politic. Jurnalista va continua de coordonarea acestei secții, în paralel cu noua sa funcție.

De altfel, două dintre secțiile acesteia au fost comasate.

Secțiile comasate sunt cele economic și social. Noua secție va fi coordonată de către Cristi Coman, venit de la Euronews.

Andreea Dumitrescu/SURSA FOTO: Digi24

Modificări în grila de programe

Există schimbări și în grila de programe. Claudiu Pândaru va apărea de patru ori pe săptămână. Până acum, jurnalistul era gazda emisiunii „Ediție Specială” în fiecare vineri, de la ora 19:00.

În grila de programe actualizată, Claudiu Pândaru va prezenta emisiunea de luni până joi, înaintea lui Cosmin Prelipceanu.

Adrian Bucur, prezentatorul care obișnuia să fie în emisiuni de weekend, începând de vineri, a părăsit programele Digi 24. Conform informațiilor de la Paginademedia.ro, despărțirea s-a produs „de comun acord”.

În cursul săptămânii, configurația emisiunii matinale a fost modificată: Anca Dumitrescu și Cătălin Petre prezintă împreună în anumite intervale de timp, dar și în segmente individuale, înlocuind astfel practica anterioară în care erau prezenți împreună pe întreaga durată a emisiunii, între orele 6:00 și 9:00.

În noua structură, Teodora Tompea a fost programată cu o oră mai devreme, începând emisiunea la ora 14:00.

Noua grilă de programe

  • 6.00 – 7.00: Cătălin Petre
  • 7.00 – 8.00: Anca Dumitrescu și Cătălin Petre
  • 8.00 – 9.00: Anca Dumitrescu
  • 9.00 – 10.00: Mihaela Brazdeș (înainte prezenta între 9.00-12.00)
  • 10.00 – 11.00: Anca Orheian (în trecut era alături de Cristi Citre)
  • 11.00 -12.00: Mihaela Brazdeș
  • 12.00 – 13.00: Anca Orheian
  • 13.00 – 14.00: Cristi Citre
  • 14.00 – 15.00: Teodora Tompea (înainte era programată între 16.00 și 19.00)
  • 15.00 – 16.00: Anca Suciu
  • 16.00 – 17.00: Cristi Citre
  • 17.00 – 18.30: Teodora Tompea
  • 18.30 – 19.00: Business Club, moderat de Ligia Munteanu
  • 19.00 – 20.00: EDIȚIE SPECIALĂ, prezentată de Claudiu Pândaru de luni până joi. Ediția de vineri va fi condusă de Anca Suciu.
  • 20.00 – 23.00: Jurnalul de Seară, cu Cosmin Prelipceanu
  • 23.00 – 1.00 – Andreea Popa

În weekend, pe post se regăsesc prezentatori precum Vali Chisoceanu, Mircea Ivan, Andreea Bratu, Andreea Braşovean, Radu Şerbănescu, iar în seara de duminică avem emisiunea „Briefing” cu Lili Ruse.