Patru modificări care s-au făcut în anul 2018:

1. De la 1 iulie 2018, pensiile din România au înregistrat o ușoară creștere. Concret s-a decis o  majorare cu 10% a punctului de pensie până la valoarea de 1.100 de lei. Anterior, punctul de pensie avea valoarea de 1.000 de lei, informează avocat.net 

2. De asemenea, și valoarea pensiei minime garantate a fost majorată. Astfel, de la 1 iulie 2018, pensionari din sistemul public și cei din sistemul militar primesc lunar cel puțin 640 de lei.

3. Tot de la începutul lunii iulie 2018, funcționarii publici au posibilitatea de a lucra, la cerere, după atingerea vârstei de pensionare şi a stagiului minim de cotizare, timp de maximum trei ani. Pentru a lucra după împlinirea vârstei de pensionare, funcționarii publici trebuie să depună o cerere cu două luni înainte de acest moment.

4. După ce Curtea Constituțională a României a spus că salariatele trebuie să aibă dreptul să lucreze până la 65 de ani, ca bărbații, nu doar până la 63 de ani, Guvernul a emis o ordonanță de urgență pentru modificarea Codului muncii. Astfel, în prezent, femeile pot lucra până la 65 de ani, iar angajatorii nu se pot opune deciziei acestora.