Potrivit ultimelor rapoarte ale oficiului de statistici din Estonia, exporturile acestei ţări din luna aprilie au pierdut 38% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile au scăzut cu 41%. Faţă de datele lunii precedente, exporturile au pierdut 7% iar importurile 4%.
Singura veste bună privind tabelele comparative este aceea că deficitul comercial s-a redus la jumătate, faţă de luna aprilie 2008. Analiştii estoni au pus aceste procente masive pe seama crizei economiuce care le-a lovit puternic ţara, dar şi pe faptul că… cifrele de anul trecut erau foarte mari.
Ca orice ţară europeană care se respectă, exporturile Estoniei spre celelalte ţări europene însumează 72% din total, în timp ce importurile provin 78% din UE.