Investiţiile germane din România reprezintă 15% din totalul investiţiilor străine din ţara noastră, atingând 4,5 miliarde euro.
"Germania a fost şi rămâne unul dintre principalii noştri parteneri economici şi, de aceea, investiţiile firmelor germane în România sunt deosebit de importante şi ne dorim ca acestea să fie orientate cu precădere către acele domenii cu potenţial de export", a spus, joi, ministrul român al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, care a participat, la München, la deschiderea lucrărilor Conferinţei Româno-Germane pentru IMM-uri.
Referindu-se la reformele economice realizate de România în ultimii ani, ministrul Ion Ariton a vorbit despre nivelul scăzut şi finanţabil la care a ajuns deficitul bugetar al ţării, despre acordarea de garanţii de stat pentru susţinerea activităţii economice, adoptarea legii parteneriatului public-privat, care deschide calea unor noi oportunităţi de afaceri, reorientarea sumelor din buget spre investiţii şi creare de locuri de muncă, flexibilizarea codului muncii, reformele din justiţie, administraţie şi educaţie.
"Toate aceste măsuri pe care Guvernul României le-a luat au îmbunătăţit considerabil mediul de afaceri, fapt recunoscut şi de Agenţia de Rating Fitch, care a crescut ratingul de ţară la acest capitol. Datoria publică a României, exprimată în procente din PIB, este de 31,5%, cu mult sub 60% – limita maximă admisă de Tratatul de la Maastricht, şi cu mult sub procentul de 100% datorie în PIB, pe care îl au ţări din zona euro a UE. Rezultatele economice pe prima perioadă din 2011 confirmă faptul că România a ieşit din recesiune şi e pregătită pentru o creştere economică de 1,5% în acest an şi de 2,5-3% în 2012", a mai precizat demnitarul român.
După deschiderea lucrărilor conferinţei, şeful MECMA a avut o întrevedere cu ministrul Economiei, Infrastructurii, Transporturilor şi Tehnologiei din Bavaria, Martin Zeil. Demnitarul german a apreciat cooperarea româno-germană din domeniul economic şi a exprimat interesul unor companii bavareze să investească în domeniul energetic românesc, în special în hidrocentrale de mică putere şi în grupuri energetice pe cărbune.
Ministrul Ariton a prezentat proiectele principale avute în vedere de Guvernul României în acest domeniu şi a apreciat ca pozitivă o implicare mai mare a companiilor germane în energia românească. De asemenea, ministrul român i-a adresat ministrului bavarez invitaţia de a vizita România, care a fost acceptată de demnitarul german.
Martin Zeil a menţionat că Bucureştiul este unul din cele 20 de oraşe ale lumii în care Bavaria are deschis un consulat, semn al atenţiei speciale pe care acest land german o acordă relaţiilor cu România.
SURSA: Agerpres