Incertitudine, volatilitate, schimbări bruşte de direcţie. Cam aşa s-ar putea caracteriza evoluţia perechilor valutare în perioada recentă şi, atenţie, nu apar semne că aceasta s-ar schimba prea curând. În articolul de săptămâna trecută spuneam că rebound-ul înregistrat de dolar, până la 1,4662 în raport cu euro, nu va dura mult. Era logic să fie aşa, deoarece a fost bazat mai mult pe aversiunea faţă de risc a investitorilor şi nu neapărat pe date fundamentale. Când acestea au început să apară, dolarul a schimbat brusc direcţia.
Datele despre deficitul comercial al Statelor Unite au arătat că acesta a crescut în luna noiembrie la 63,1 miliarde de dolari, mult peste estimările analiştilor, de 59 de miliarde. În acea sesiune, cotaţia euro faţă de dolar a trecut peste 1,4800 şi mişcarea a continuat în zilele următoare, până la 1,4922, extrem de aproape de maximul istoric, 1,4966, atins pe 11 noiembrie 2007, pe fondul publicării cifrelor referitoare la vânzările en-detail aferente lunii decembrie. Acestea au scăzut în decembrie cu 0,4% şi au alimentat temerile referitoare la slăbirea ritmului de creştere economică a SUA.
A doua schimbare de direcţie a perechii euro-dolar a avut loc pe 16 ianuarie, dar, de această dată, motivaţia nu ţine neapărat de dolar, ci mai degrabă de euro. Yves Mersch, membru al consiliului guvernator al BCE, a declarat că aceasta ar putea revizui negativ creşterea economică estimată a zonei euro pentru întreg anul 2008 generând, în mai puţin de o oră, o scădere a cotaţiei euro faţă de dolar de peste 200 de pips, la 1,4593 (minimul zilei), închizând sesiunea de tranzacţionare la 1,4649.
Cum ne aflăm în plin sezon al raportărilor financiare şi cum calendarul macroeconomic va fi destul de încărcat, mă aştept la o continuare a perioadei de volatilitate sporită. Tocmai din această cauză recomand tuturor investitorilor un plus de prudenţă…
sursa: www.wbs.ro