Automobile Bavaria, MHS Truck&Bus, Bavaria Leasing şi MHS Leasing&Renting companiile deţinute de Michael Schmidt, au reuşit în 2011 să obţină o majorare a afacerilor, în ciuda crizei de pe piaţa auto românească. „O mare parte din succesul repurtat anul trecut se datorează dezvoltării afacerilor din Germania, unde deținem deja cinci puncte de lucru BMW și Mini și un dealeer Rolls Royce, și vânzărilor de vehicule comerciale din România”, a declarat Michael Schmidt președintele și fondatorul Automobile Bavaria.
Conform companiei, vânzările de autoturisme BMW prin rețeaua proprie au avansat cu 18% în 2011 atingând 1.434 de unități, cifră care reprezintă peste 70% din totalul de 2.028 de vehicule comercializate de BMW România. Marca Mini a adus companiei vânzări de 140 de vehicule, iar numărul de camioane MAN noi, comercializate este de circa 880 de unități. „Dacă ne uităm la vânzări, cele mai căutate autoturisme BMW au fost cele din gama X (X1, X3, X5 și X6), care au generat împreună peste 65% din vânzările noastre de astfel de vehicule”, a menționat Schmidt.
Redresare în 2011, creștere în 2012
Oficialul Automobile Bavaria este de părere că anul 2012 va aduce companiei sale o creștere a vânzărilor cu circa 10%, asta în condițiile în care „și anul trecut am estimat, prudent, o creștere similară, dar am încheiat cu o majorare de peste 18%”. Rezultatul obținut anul trecut este considerat de Michael Schmidt o „redresare” după problemele pieței din 2008 și 2009, în timp ce 2012 se anunță chiar mai bun. „Tot piața camioanelor ne va ajuta și în 2012. În acest segment am mizat de vehicule destinate construcțiilor, în special cele de infrastructură unde au fost făcute investiții importante. Asta în condițiile în care concurenții noștri au avut alte axe de dezvoltare. Noi am terminat anul pe prima poziție în clasamentul camioanelor și estimăm, pentru 2012, o creștere cu 20% a vânzărilor”. Celor 880 de camioane noi comercializate în 2011, li se adaugă 430 de vehicule de ocazie însă, din nefericire, această zonă a pieței este încă „greoaie”. Michael Schmidt consideră că reticența cumpărătorilor de astfel de vehicule se va estompa în timp însă, pentru moment, majoritatea preferă să cumpere camioane second-hand direct din Germania.
Leasingul: 65% din vânzări
Oficialii grupului Automobile Bavaria acuză un blocaj al finanțărilor care împiedică mulți clienți să achiziționeze mașini. „Acesta este principalul motiv care a tras în jos piața mașinilor de volum, dar nu și cea a vehiculelor premium. Anul trecut, circa 65% din vânzările noastre au fost prin leasing, în creștere față de 2010. Este demn de subliniat însă că majoritatea contractelor de leasing sunt acum pe termen scurt”, au subliniat reprezentanții companiei.
Pentru anul în curs, compania are în plan creșterea vânzărilor pentru toate mărcile reprezentate. „Pentru BMW, estimăm vânzări de 1.550-1.560 de autoturisme, la Mini preconizăm 150 de mașini, iar la camioanele MAN vizăm o majorare până la 1.100 de vehicule”.
Afaceri „nemțești”
Cei cinci dealeri BMW și Mini deținuți de Michael Schmidt în preajma orașunui Munchen, precum și show-roomul Rolls Royce din Germania au ridicat cifra de afaceri a grupului de companii cu 75 de milioane de euro în 2011 iar pentru anul în curs omul de afaceri se așteaptă la o majorare a afacerilor până la 90 de milioane de euro.
Schmidt, Automobile Bavaria: „Afacerile ne-au crescut la 285 mil. euro. 65% din vânzări au fost finanțate în leasing”
19 ianuarie 2012, 17:21
Ultima modificare în 19 ianuarie 2012, 19:21
Cifra de afaceri cumulată a companiilor conduse de Michael Schmidt în România și Germania a atins anul trecut 285 de milioane de euro, în creștere de la 200 de milioane, în 2010. Pentru 2012, omul de afaceri estimează o majorare cu 10% a activităților desfășurate.
Etichete: Automobile Bavaria,
bmw,
cifra de afaceri,
michael schmidt,
vanzari
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook