Răzvan Copoiu, în vârstă de 36 de ani, ocupă începând cu trimestrul 4 din 2011, funcţia de vicepreşedinte Schneider Electric România, conform unui anunţ al companiei.
Răzvan Copoiu va conduce şi gestiona strategia comercială pentru piaţa de industrie, în conformitate cu strategia generală a Schneider Electric pentru România şi Republica Moldova.
Răzvan are o experienţă de 13 ani în domeniile energetic şi industrial, timp în care a ocupat funcţii precum CEO al companiei Q-Power, Divizia Energie a RTC Group, Director Vânzări în cadrul Diviziei Energie, Siemens România şi Director Dezvoltare Afaceri Divizia Hydro Power, ALSTOM România şi Bulgaria.
Noul Vicepreşedinte al Schneider Electric România a absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti, cu specializarea Inginerie electrică şi calculatoare, studii pe care le-a continuat, ulterior, împreună cu proiectul de Diplomă, în cadrul École Supérieure d’Électricité din Paris (SUPELEC).
Răzvan şi-a completat studiile cu programele de masterat Metrologie, precum şi Managementul Proiectelor şi Resurse Umane, în cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, şi a absolvit de asemenea modulul financiar al programului Executive MBA, din cadrul ASEBUSS Romanian-American Business School, Bucureşti.