Schweighofer a investit 14 milioane de euro în noua unitate de producție din Rădăuți

Schweighofer a investit 14 milioane de euro în noua unitate de producție din Rădăuți și 75 noi de locuri de muncă vor fi create pe termen lung.

După faza de test, noua unitate Schweighofer pentru producție a grinzilor lamelare a obținut certificatul JAS necesar (Japan Agriculture Standard) și a fost pusă în funcțiune în luna februarie. Grinzile lamelare pot fi compuse prin încleierea într-o structură specială a 4 până la 10 lamele testate la rezistență, care asigură o stabilitate omogenă. Aceastea sunt utilizate în aplicații orizontale, în construcția caselor din lemn tradiționale japoneze. 100.000 mc grinzi lamelare din lemn de rășinoase, certificate JAS (standard E105-F300) vor fi produse anual în Rădăuți și exportate către Japonia. La momentul actual Holzindustrie Schweighofer este singura companie din estul Europei care produce grinzi lamelare pentru piața japoneză. Pentru vânzările în Japonia a fost semnat un contract exclusiv cu Lamsell Corporation (Meiken).