Recent s-au dat publicității rezultatele repartizării computerizate a absolvenților claselor a VIII-a, realizată conform unui algoritm centralizat la nivel național. Cu acest prilej s-au întocmit și clasamente ale celor mai bune școli din România. Am aflat astfel că la o școală ultima medie de admitere a fost 9,98.

Opinia mea este că, dacă nu ar fi tragic, ar fi de râs. În sfârșit, cred că suntem pe primul loc în Europa, sau poate în lume, când într-o școală preuniversitară, în condițiile în care învățământul de 10 ani este obligatoriu, toți elevii înscriși în clasa a IX-a sunt, practic, geniali. Cum s-a ajuns la această performanță? Ce se întâmplă în celelalte școli din România?

Și pentru că sunt multe comentarii prezentate în spațiul public în legătură cu aceste lucruri, cred că este momentul să exprim și eu câteva opinii, scrie Prof. dr. Silvia Moraru pe site-ul edupedu.ro.

Îmi desfășor activitatea în domeniul învățământului românesc de peste patru decenii. Sunt profesor și, practic, în toți acești ani nu am lipsit în nici un moment de la catedră. În același timp, am fost vreme de aproape 13 ani director al unuia dintre cele mai apreciate licee de stat din România, Colegiul Național „Tudor Vianu”. În acea vreme se spunea că respectiva școală este fabrica de olimpici ai României.

Activitatea didactică, în calitate de profesor de chimie, dar și cea de manager mi-au adus cele mai mari satisfacții profesionale, recunoscute atât pe plan intern, cât și internațional.

Nu intenționez să detaliez provocările profesionale la care am găsit soluții în toată această perioadă. Menționez doar faptul că, după ce am avut posibilitatea să mă familiarizez cu sisteme diverse de învățământ, din mai multe țări, mi-am dat seama că a pregăti doar olimpici, cu vaste cunoștințe teoretice, nu trebuie să reprezinte un scop în sine. Mai ales atunci când acest lucru are la bază o selecție discriminatorie, promovată și încurajată de stat, având la bază, în fond, calitățile native ale unor elevi, dedicația unor profesori, dar și sprijinul substanțial al unor părinți.

Tocmai de aceea, Liceul Teoretic Național, școala privată pe care am fondat-o acum opt ani și unde sunt pregătiți peste 300 de copii, de la grădiniță până la elevi din clasa a XII-a, are la bază experiența acumulată atât de mine, cât și de un colectiv foarte valoros de cadre didactice și înglobează practicile existente, în prezent, în întreaga lume pentru modernizarea învățământului.

Din această perspectivă afirm că în cadrul școlii private pe care am fondat-o, în clasa a IX-a sunt înscriși elevi și nu note.