Când spui 18.000 de euro te gândeşti la preţul unei maşini sau avansul pentru un apartament. Pentru alţii, însă, această sumă reprezintă taxa anuală de şcolarizare plătită pentru copiii înscrişi la o şcoală privată. Şi asta nu e tot: preţurile variază în funcţie de program, de activităţi şi de rechizite.
Cele mai mult şcoli private au fost deschise în ultimii ani în Capitală şi se adresează cu precădere oamenilor cu dare de mână, care sunt gata să plătească sume importante de bani pentru un învăţământ după model britanic sau american.
„În prezent există 178 de unităţi particulare de învăţământ în Bucureşti, pentru toate nivelurile de învăţământ: preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal. Acest număr este însă unul fluid, întrucât există în cursul anului şcolar solicitări dinspre potenţiali furnizori de educaţie, ce doresc deschiderea de noi unităţi”, a declarat pentru capital.ro Ramona Coman, inspector şcolar de învăţământ particular în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Şcoala privată: moft şi comoditate
Politicienii, ambasadorii şi oamenii de afaceri renumiţi sunt de cele mai multe ori cei care îşi înscriu copiii la astfel de şcoli. Nu lipsesc nici cei din familiile pentru care învăţământul particular este doar un moft. Pe toţi aceştia îi uneşte însă ceva: dezamăgirea faţă de sistemul educaţional de stat şi dorinţa unui pachet de studiu personalizat, adaptat potenţialului fizic şi intelectual al copiilor lor, ca şi exploatarea abilităţilor acestora printr-un program extracurricular foarte variat. Mai mult chiar, şcoala privată îi scapă pe unii părinţi de nişte griji în plus. Ştiu că, odată lăsaţi acolo, copiii mănâncă la timp, îşi fac temele şi nu sunt în afara oricărui pericol.
„Părinţii care îşi permit achitarea unei taxe de şcolarizare sunt, în majoritatea cazurilor, oameni foarte ocupaţi, cu resurse limitate de timp. Astfel, preferă o şcoală particulară apelând la aceasta ca la un sistem educaţional „all inclusive”, în care plătesc transportul copilului, cursurile obligatorii, cluburile de activităţi şi două-trei mese pe zi. Plus că, dacă şcoala particulară este una de prestigiu, familia se aliniază implicit şi la exigenţele unei clase sociale superioare”, mai spune Ramona Coman. Un alt avantaj e reprezentat de numărul mic de elevi dintr-o clasă, 10–12, lucru care face foarte eficient procesul de predare – învăţare.
Şcoala Americană, cea mai veche din România
Prima şcoală privată din România, dar şi cea mai prestigioasă, este Scoala Americană Internaţională din Bucureşti (AISB). A fost înfiinţată în timpul regimului comunist, în 1962, de Ambasadorul Americii, un act de curaj în condiţiile climatului politic al vremii. De la cei şase copii înscrişi în primul an de funcţionare, AISB are în acest moment 700 de elevi de peste 50 de naţionalităţi, după cum a declarat pentru capital.ro directorul de comunicare Lynn Wells.
Şcoala Americană este cea mai scumpă instituţie de învăţământ privat din ţara noastră. „Tarifele Scolii Americane Internaţionale din Bucureşti variază între 13.300 şi 18.600 de euro pe an. Costurile acoperă taxele şcolare, manualele, accesul la facilităţi, activităţile extra-şcolare şi taxele de capital”, explică Wells.
Programul în cadrul AISB este pe măsura preţurilor afişate. Ziua scolară începe la ora 8 şi se termină în jurul orei 15:00 şi arată exact ca în filmele americane. Elevii urmează cursurile, iau parte la activităţi sportive în sălile de sport, studiază în bibliotecă, urmează cursurile de ştiinţe care se defăşoară în laboratoare dedicate şi petrec timp cu colegii în pauze.
„Ei servesc gustările şi prânzul la şcoală şi au posibilitatea de a se implica într-o mare varietate de activităţi extra-şcolare după terminarea orelor de studiu”, mai spune Welles. Campusul este desfăşurat pe o suprafaţă de 10 hectare şi pune la dispoziţia elevilor facilităţi de top cum ar fi: teatru şi auditorium unde se desfăşoară activităţi artistice, biblioteca şi un centru media, trei laboratoare de informatică, cantină, sali de sport şi diverse facilităţi sportive.
Tarife mai puţin piperate
Pentru părinţii care vor pentru copii educaţie de calitate şi nu îşi perimit sa dea peste 15.000 de euro anual, există şcoli private cu tarife mai puţin piperate. Little London School and Nursery School percepe un tarif anual de 6.200 de euro, plătibil în zece rate.
„Taxa include toate activităţile care se fac în program între orele 9-17: curriculum românesc, elemente de curriculum britanic (cu profesori români şi vorbitori nativi de engleză), activităţi extracurriculare (arte, sporturi, activităţi intelectuale), activităţi de dezvoltare personală, mese. Mai există la începutul anului şi o taxă de rechizite de 400 de euro”, a delarat Andreia Mitrea, reprezentantul Little London School and Nursery School.
Un alt exemplu e Şcoala „Ioanid”, unde părinţii trebuie să plătească 480 de euro lunar (aproximativ 3.400 de euro annual), tarif în care este inclus nu numai programul educativ obligatoriul, ci şi cel de afterschool şi de masă al copilului. „Programul de şcoală începe la ora 8:00 şi se termină la ora 18:00“, spune Anca Biriş, director administrativ de la „Ioanid”.
Personalitate la pachet
Pe lângă curricula şcolară, care de cele mai multe ori este britanică sau americană, copiii care sunt înscrişi în cadrul unei şcoli private învaţă multe alte lucruri care le folosesc în dezvoltarea culturală şi psihică. „În afara orelor din programă obligatorie, copiilor li se propun diverse cluburi de activităţi: de comunicare, matematică, leadership, limbi străine, sport. Se organizează programe intensive de pregătire pentru concursurile şcolare, de multe ori fiind angajaţi profesori din străinătate, vorbitori nativi de limba engleză. Toate aceste activităţi completează pregătirea copiilor pentru societate”, spune Ramona Coman.
Spre exemplu, în cadrul Şcolii Americane, copiii urmează cursuri de teatru şi îşi exersează aceste înclinaţii. În program sunt incluse şi cursuri sportive care ajută nu doar la dezvoltarea talentului, ci şi a fizicului.
Cluburile educative opţionale la „Ioanid” cuprind limba engleză, limba franceză, balet, dans, aikido, karate, gimnastică ritmică, art&craft, tehnici de pictură şi pian. „Este bine de ştiut că cea care coordonează clubul de Gimnastică Ritmică este Irina Deleanu, fosta campioana mondială la această disciplină. De asemenea, clubul de dans este coordonat de Alina Petre, sora cunoscutului coregraf şi dansator Mihai Petre. În ceea ce priveşte clubul de aikido, îndrumătorul cursului este Cătălin Răducan, unul dintre cei trei profesori autorizaţi de aikido care există în prezent în România”, completează Anca Biriş.
Little London School and Nursery are, de asemenea, o strategie impresionantă de instruire a micuţilor. „Educaţie pentru viitor. Educaţie pentru viaţă: aceasta este filosofia noastră”, susţine Andreia Mitrea. „Viziunea noastră este să pregătim copiii pentru viată reală, pentru a ajunge adulţi cu cunostinţe solide, care fac faţă schimbărilor permanente din societate, adaptabili, independenţi, puternici, respectaţi şi respectuoşi”, mai adaugă aceasta.
Legătură specială cu părinţii
Dacă micuţul este la o scoală privată, atunci părintele trebuie să îşi pună pe agendă vizite mai dese şi întâlniri cu profesorii. Potrivit oficialilor de la aceste instituţii, familiile care îşi aduc copiii în acest sistem sunt foarte implicaţi în educaţia acestora.
„Părinţii sunt oameni deschişi, exigenţi, implicaţi în educaţia copiilor lor şi în viaţa şcolii, cu principii solide de viaţă”, spune reprezentanta Little London School and Nursery. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Şcoala Americană, după cum afirmă Lynn Wells. „Organizaţia părinţilor şi profesorilor joacă un rol important în cadrul comunităţii Şcolii Internaţionale Americane din Bucureşti, în dezvoltarea facilităţilor şcolii şi a resurselor educaţionale”, subliniază reprezentantul AISB.