Liberalizarea pieţei de gaze va însemna o creştere foarte mare a facturilor, ceea ce ar putea cauza probleme pentru şcoli şi spitale în perioadele de iarnă, a declarat Alexandru Bucşă, directorul general al Gaz Sud.
'Pentru că preţurile vor creşte, economia va fi pusă pe butuci, iar dacă va veni o iarnă grea vor fi drame sociale pe aici. Gândiţi-vă la spitale, la creşe, la şcoli. Sunt de stat, iar dacă aceste obiective care consumă gaze la greu vor întârzia plata, eu în mod normal nu am cum să întrerup furnizarea de gaze, dar dacă nu plătesc gazul în avans furnizorul meu imediat opreşte gazul. Iar acest lucru va fi pregnant pe perioada iernii. Toate aceste instituţii acumulează datorii mari, care se sting cu un plan de eşalonare până în vara anului următor, de aici costuri suplimentare, furnizorii mei îmi dau gaze mai scumpe şi intrăm într-un carusel', a spus Bucşă.
El a precizat că, teoretic, liberalizarea înseamnă posibilitatea ca fiecare consumator să-şi poată alege furnizorul şi negocia preţul, însă a subliniat faptul că oricum preţul va fi mult mai mare decât acum.
'Astăzi, preţul este reglementat, ceea ce înseamnă controlat, ceea ce înseamnă mic. Mă întrebaţi aşa: când preţul o să fie foarte mare, nu-i aşa că un client va avea posibilitatea să aleagă între zece furnizori care vând de la la foarte scump la foarte foarte foarte scump? Răspunsul este 'da', dar care-i avantajul? Niciunul', susţine el.
Oficialul Gaz Sud este de părere că liberalizarea ar fi putut fi amânată, având în vedere faptul că s-a redus foarte mult consumul naţional.
'La consumul de azi, când nu ai nevoie de gaz de import şi în perspectiva în care o să vină din ce în ce mai mulţi producători locali de gaze mici şi foarte mici, oferta de gaze de pe piaţă va fi din ce în ce mai mare. Deci din acest punct de vedere, ar putea fi posibil să găseşti gaze la preţ mic', a adăugat Bucşă.
El a arătat că până şi locuitorii din jurul Capitalei, care au de regulă venituri mai mari, au început să aibă restanţe la plata facturilor.
'Sunt concesiuni care merg foarte bine astăzi, cum ar fi Snagov, Bolintin, dar per total se vede că lumea începe să consume mai puţin, că sunt restanţe mai mari la plata gazelor. Conceptul de case mari care consumă mult a rămas în vigoare şi astăzi, dar sunt probleme. Sunt proprietari care încălzesc din ce în ce mai puţin casele sau plătesc din ce în ce mai greu facturile. Foarte multe piscine sunt încălzite cu apă caldă de la centrala pe gaze, de exemplu. Acum trei-patru ani nu se puneau aceste probleme. Gazul era mai ieftin, acum este mai scump şi se vede. Media de consum pe client scade de la an la an', a mai precizat Bucşă.
Gaz Sud este al treilea operator de pe piaţa distribuţiei de gaze, cu activităţi în jurul Bucureştiului (Moara Vlăsiei, Gruiu, Ciolpani, Pantelimon, Snagov, Cornetu, Bolintin), în vestul ţării, în Târgu Jiu, Piteşti, Târgovişte, Mizil. Totodată, compania a câştigat licitaţiile organizate în 2008 şi 2011 pentru concesiuni în localităţile Dărăşti, Grădiştea, Cernica, Dascălu, Moieciu şi Ciulniţa.
Potrivit datelor anunţate de Petrom, în primul semestru al acestui an consumul de gaze al ţării a scăzut cu 5%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
SURSA: Agerpres