"Parteneriatul cu SCOP Computers reprezintă o oportunitate pentru Dell de a-şi asigura în România cele mai bune condiţii de distribuţie. Dell oferă utilizatorului tehnologie de ultima oră, fiabilitate, inovaţie şi performanţă, iar promovarea produselor Dell într-un canal de distribuţie impresionant aşa cum este cel al companiei SCOP, reprezintă un avantaj şi un plus de valoare", afirmă reprezentanţii Dell.
"Includerea produselor Dell în portofoliul SCOP reprezintă o mişcare strategică în extinderea gamei de produse şi un progres în consolidarea politicii companiei de a dezvolta parteneriate cu cele mai apreciate branduri IT&C la nivel mondial" afirmă Horia Chiţu, director executiv, SCOP Computers. Oferta SCOP include produse de tip commercial: notebook-uri de business, monitoare, staţii de lucru, dar şi întreaga linie de servere si storage marca Dell. Produsele sunt disponibile începând cu aceasta lună în reţeaua partenerilor SCOP Computers.
Dell este cel mai mare brand pentru afacerile Asesoft Distribution, companie care şi-a schimbat recent numele în Network One Distribution. Dell reprezintă 14% din afacerile companiei controlată de omul de afaceri Iulian Stanciu. Network One Distribution are o cotă de 20,5% pe piaţa electro-IT.
SCOP Computers este una dintre cele mai mari companii de distribuţie IT din România, acoperind segmentele pieţei IT&C în zona de branduri A, produse finite din categoriile PC dar şi componente PC, software, multimedia, echipamente şi solutii print©, networking, securitate, stocare şi echipamente de alimentare electrică. SCOP Computers este parte a companiei ABC Data SA, lider pe piaţă de distribuţie de produse IT, software şi aparate electronice, în regiunea Europei Centrale şi de Est.
Compania activează pe piaţa poloneză de 21 de ani şi desfăşoară operaţiuni directe în Polonia, Cehia, Slovacia, Lituania şi România. Previziunile companiei pentru anul 2012 estimează atingerea unui număr de 100 milioane de consumatori în întrega piaţă până la sfârşitul anului, având în vedere operaţiunile din Letonia şi Estonia şi extinderea afacerilor în Ungaria şi Bulgaria.