Deşi sunt mai eficienţi, top-managerii europeni câştigă de trei ori mai puţin decât omologii lor americani. Cu toate că a avut rezultate mult mai slabe decât ale competitorului său Google, Yahoo! i-a dat anual lui Terry Semel, CEO, peste 70 de milioane de dolari. Cazul este emblematic pentru corporaţiile americane, care, în disperarea de a-şi păstra managerii, îi răsplătesc cu sume aberante.
În 2006, veniturile medii ale celor mai bine plătiţi 20 de top manageri europeni au fost de 12,5 milioane de dolari, de trei ori mai mici decât cele ale omologilor lor de peste Ocean, arată raportul Executive Excess 2007, realizat de două organizaţii nonprofit din Statele Unite, Institutul pentru Studii Politice şi United for a Fair Economy. În acelaşi timp însă, companiile conduse de europeni au avut un profit cumulat de 65,5 miliarde de dolari, cu 20 de miliarde de dolari mai mult decât suma realizată de organizaţiile conduse de cel mai bine plătiţi manageri din SUA.
Cu toate acestea, discrepanţa dintre veniturile directorilor de companii şi reuşitele lor suscită dezbateri mult mai aprinse în Europa decât în Statele Unite. Mai mult, ea a devenit una dintre temele campaniei electorale ale noului preşedinte francez, Nicolas Sarkozy. După ce s-a aflat că directorul executiv al companiei aeriene Airbus a primit un „exit-package“ (pachet compensatoriu primit de CEO în momentul în care renunţă la funcţie sau este demis) de 8,2 milioane de dolari, în ciuda faptului că, sub cârma sa, compania a concediat peste 10.000 de angajaţi, Sarkozy a promis că va interzice practica.
Prinţ şi cerşetor, varianta americană
Pe lângă diferenţele de plată dintre SUA şi Europa, raportul atrage atenţia asupra discrepanţelor dintre veniturile top-managerilor americani, performanţele lor şi venitul mediu la nivelul SUA. Astfel, în 2006, un CEO a câştigat de 364 de ori mai mult decât americanul mediu, care a fost nevoit să se mulţumească cu 30.000 de dolari/an. Cu alte cuvinte, primul a fost recompensat pentru o singură zi de muncă cu cât a acumulat cel din urmă într-un an întreg.
Nonsensul nu a trecut neobservat, şi un studiu realizat de publicaţia Financial Times în luna iulie arăta că 77% din americani consideră că liderii corporaţiilor câştigă prea mult. De asemenea, doar 11% din respondenţi afirmau că îi admiră pe cei care conduc cele mai mari companii americane. Principala frustrare a oamenilor obişnuiţi faţă de top-manageri este că, deşi au venituri de zeci sau chiar sute de ori mai mari decât ei, impozitele lor sunt mai reduse ca proporţie. Aceasta, în condiţiile în care legislaţia americană permite ca anumite bonusuri să fie impozitate cu 15%, şi nu cu 35%, cât este norma în cazul veniturilor salariale. Or, acest tip de beneficii reprezintă, pe alocuri, chiar şi jumătate din veniturile totale ale unui director. Raportul aminteşte câteva astfel de cazuri. Doar pentru a circula cu avionul personal, Michael Jeffries, liderul companiei Abercrombie& Fitch, a primit anul trecut 776.000 de dolari. Şi top-managerul Ford, Mark Fields, avea parte de călătorii aeriene gratuite din partea companiei, însă i s-a tăiat acest beneficiu, după ce raportul anual pentru anul 2005 a relevat că firma îi dăduse peste jumătate de milion de dolari numai în contul deplasărilor extra-profesionale.
O altă primă acordată frecvent de companii este cea de relocare, care însă poate atinge cote şocante. Directorul general al Boeing, James W. McNerney, a primit un milion de dolari doar pentru a se muta din oraşul de reşedinţă la cartierul general al companiei, în Chicago. Mai mult, CEO-ul lanţului hotelier Starwoods, a primit 1,7 milioane de dolari pentru a părăsi Atlanta natală în favoarea New York-ului. În acelaşi an, era dat afară din companie, pe motiv de hărţuire sexuală.
Potrivit studiului Executive Excess, soluţii pentru normalizarea acestei situaţii există. Între acestea, interdicţia de a acorda managerilor cotă-parte din profit, în cazul companiilor care au contracte cu statul, şi eliminarea sistemului de taxare preferenţial pentru anumite categorii de câştiguri.
În România, situaţia este încă echilibrată
ANONIM În urmă cu doi ani, în presă a făcut vâlvă informaţia conform căreia un director din construcţii câştiga un salariu anual de aproape două milioane de dolari. Ecuaţia a rămas însă nerezolvată şi numele fericitului manager a rămas necunoscut. „Cel puţin pentru următorii ani, un CEO din România nu va putea obţine câştiguri comparabile cu cele din topul american“, spune Monica Lacovişte, manager în cadrul companiei de recrutare Hart.
STIMULENT Dacă avem totuşi ceva în comun cu sistemul de plată din SUA, este vorba de tendinţa de a răsplăti oamenii din top prin acordarea de beneficii adiacente salariului. Printre acestea – pachetele de acţiuni. „Chiar şi companiile care sunt la început de drum practică aceste sisteme de stimulare, întrucât, prin pachetele de acţiuni, oamenii-cheie ai companiei sunt mult mai motivaţi în a susţine dezvoltarea companiei pentru o perioada lungă de timp“, spune reprezentanta HART.
