Ca la Glasgow sau Dundee
Peroanele gărilor ale căror trenuri curg spre uriașa gară centrală sunt pline de scoțieni, ca la Glasgow sau Dundee. Toți poartă celebrele tricouri bleumarin, unii dintre ei nelipsitele kilturi, ce-i drept lipsesc cimpoaiele, dar aproape niciunuia nu le lipsește măcar câte o cutie de bere.
Mulți poartă tricouri vintage, din anii 80, de pe vremea lui Dalglish, Souness ori Archibald sau chiar mai înainte. O jumătate de vagon e ocupat de o gașcă purtând tricouri albe cu chipul lui Billy Gilmour, mijlocașul lui Brighton. „Why Gilmour?”. „We are his family”. Familie numeroasă, ăștia, de-ai lui Gilmour!
„You`ll never walk alone”
În gara din Munchen, o formație rock cântă la nesfârșit nemuritorul „You`ll never walk alone”, care nu e doar imnul preluat de Liverpool pe vremea celebrului Bill Shankly, ci adoptat și de Celtic Glasgow acum aproape 60 de ani!
Călători care nu cred că au legătură cu fotbalul privesc înmărmuriți. Fanii cu tricouri bleumarin și kilturi în carouri cântă din toți rărunchii, de nu mai știi care e trupa și care-s fanii. Apoi, cu vocile antrenate și udate atâta amar de vreme, „Scotland, Scotland!”.
Scrisoarea lui Gundogan
Dincolo, la gazde, căpitanul Ilkay Gundogan a publicat o scrisoare în celebrul tabloid Bild, cu titlul încurajator, dar cam îndrăzneț: „Ne dorim să devenim campioni europeni!”.
Sigur, dacă ești căpitanul Mannschaft, poți să-ți dorești, mai ales la tine acasă.
„Vă rugăm să ne ajutați să ne îndeplinim visul împreună!” își încheie Gundogan scrisoarea-manifest. Emoționant, nu-i așa?