Scriitoarea Malika Mokeddem, al cărei roman, „Femeia interzisă”, a fost recent lansat de Ibu Publishing, are o poveste exotică  şi controversată, devenind un simbol al descătuşării femeilor algeriene din sistemul musulman. capital.ro a discutat cu scriitoarea algeriană despre şansele femeilor musulmane de a accede la „visul occidental” şi despre condiţia de imigrant în Europa contemporană.

Fiică a unor păstori nomazi care au îndurat foamea în anii’40, a fost obligată să se adapteze stilului de viaţă sedentar, într-o zonă cu mine de cărbune din vestul deşertului. Şi-a făcut studiile primare şi gimnaziale în deşertul algerian, a studiat medicina la Oran şi în prezent este un renumit medic nefrolog în Paris. Deşi romanele sale au devenit bestseller, Malika Mokeddem spune că nu va renunţa niciodată la medicină. 

capital.ro: Cum vă definiţi identitatea?

Malika Mokeddem: După părerea mea, nu este nimic mai periculos pentru oameni decât să considere că identitatea lor trebuie să fie una pură. Bunica mea îmi atrăgea frecvent atenţia asupra acestui lucru. Printre algerienii în mijlocul cărora m-am născut era un rasism faţă de negri extrem de puternic, însăşi mama mea era rasistă vizavi de negri şi de evrei.

Într-o zi, bunica mea, extrem de furioasă pe mama, l-a apucat uşor de păr pe unul dintre fraţii mei – dacă eu am părul ondulat, ei îl aveau extrem de creţ – şi mi-a spus: „Priveşte! Uită-te la asta!”. Mi-a explicat apoi: „Asta este dovada că unii dintre strămoşii noştri au fost negri, nimeni nu vrea să vorbească despre asta, dar tu trebuie să o ştii”. Am fost tulburată de această revelaţie pe care am considerat-o deosebit de importantă mai târziu.

Cred că geografia, istoria şi mediul social în care ne naştem reprezintă „abscisa şi ordonata” între care un individ îşi dezvoltă destinul. Identitatea porneşte de aici, coordonate la care se adaugă toate evenimentele, toate schimbările din viaţa noastră, oamenii pe care îi întâlnim…

Niciodată nu m-aş fi gândit că într-o zi voi deveni franţuzoaică. Am părăsit Algeria, m-am mutat în Franţa, scriu în limba franceză şi, cu toate astea, eu nu mă consider o scriitoare franţuzoaică, ci o scriitoare de limbă franceză. Am două identităţi, de care sunt mândră în egală măsură, nu o voi nega niciodată pe cea algeriană. Adesea le spun cititorilor mei că nu eu am ales cultura franceză, ci ea a venit să mă „hrănească” şi cred că acesta este singurul aspect bun al colonizării. Aceiaşi colonizatori francezi au pretins că războiul algerian nu a fost un război, ci doar un eveniment. Astăzi, eu am devenit un fel de „colonizator” al limbii franceze, pentru că mi-am propus să scriu despre o sumedenie de lucruri aproape tabu, cum ar fi despre originile complexe.

„Refuz să cinez cu vreun ministru”

capital.ro: Totuşi, povestea dumneavoastră este una de succes. Cât de greu v-a fost să ajungeţi de la un trib de nomazi la statutul de medic în Paris şi ce şanse au fetele din Algeria contemporană să urmeze acest mit?

M.M.: Am principiul de a respinge întotdeauna sistemul, oricare ar fi el. De exemplu, multă vreme regimul algerian a încercat să mă cumpere. Când merg în Algeria, refuz să cinez sau să mă întâlnesc cu vreun ministru pentru că nu vreau să le dau iluzia că mă pot cumpăra. Şi este valabil şi pentru francezi. Chiar şi în oraşul în care trăiesc nu obişnuiesc să merg la cocktailuri, deşi îmi îndeplinesc, bineînţeles, rolul meu de cetăţean, de exemplu merg la vot. Aşa am susţinut ultimul primar care este o femeie, cu orientare de stânga şi care îmi place mult.

În acelaşi fel, editorii mei ştiu foarte bine că nu ar putea să-mi ceară să scriu cărţi exotice despre nomazi. Din asemenea motive am rupt contractul cu unii editori pentru a publica apoi la Editions du Seuil. Pentru mine, lucrurile cele mai importante din viaţă sunt să fiu liberă şi să scriu. Iar de libertate am nevoie şi în scris: trebuie să am dreptul să scriu despre ceea ce sunt, de unde sunt. 

capital.ro: Ce obstacole trebuie să depăşiţi ca medic imigrant în Paris? Vă mai confruntaţi cu prejudecăţi rasiste?

M.M.: Da, există în continuare prejudecăţi rasiste în Franţa, dar în ultima vreme s-au diminuat. De exemplu, pacienţii mei, care ştiu că sunt şi scriitoare, sunt foarte mândri de mine şi organizează tot felul de petreceri în cinstea mea şi chiar se tem tot timpul că voi abandona medicina pentru a mă dedica total scrisului. Eu îi asigur însă că nu îi voi abandona niciodată. Deşi simt rasismul tot mai puţin, cred că multe au legătură şi cu faptul că sunt o scriitoare recunoscută, lucrul acesta îi impresionează.

Efectele secundare ale francofoniei: un suflu literar nou din partea coloniilor

capital.ro: Credeţi că originea exotică a atras atenţia asupra dumneavoastră, v-a ajutat să vă afirmaţi ca scriitoare? 

M.M.: Nu, la început originile mele au fost mai degrabă un fel de handicap pentru cariera mea literară. Francezii aveau în continuare sechele, prejudecăţi din perioada colonizării şi nu credeau că pot exista scriitori mari de limbă franceză din Algeria. Însă eu credeam în efectele secundare ale francofoniei: cei de alte etnii, dar care începeau să scrie în limba franceză, puteau să aducă un nou suflu literar aşa cum au făcut, de exemplu, sud-americanii pentru literatura spaniolă.

Am fost publicată de una dintre cele trei edituri din vârful topului editorial francez şi înaintea mea nu mai publicaseră scriitori „meteci” cu excepţia lui Amin Maalouf, care era avea deja bestselluri. Şi, totuşi eu am obţinut Premiul Femina şi „Méditerranée des Jeunes” pentru „L’interdite”, iar Amin a fost premiat pentru „Le Rocher de Tanios” cu Goncourt. Amândoi am urcat mult vânzările la Editura Grasset.

După cum ştiţi, deşi editurile traduc multă literatură engleză şi americană, cei din America traduc foarte puţină literatură franceză. Îmi aduc aminte că, într-o zi, când la editura Grasset a ajuns un fax din partea unei edituri americane care dorea să traducă un roman de-al meu, directorul literar s-a făcut verde la faţă de gelozie.

„Nu pot să fiu îngăduitoare cu un preşedinte care a schimbat constituţia pentru un al treilea mandat”

capital.ro: Am simţit în cartea dumneavoastră o furie latentă faţă de sistemul algerian. Mai aveţi încă furia asta sau aţi sublimat-o prin scris? Este scrisul o formă de luptă pentru drepturile femeilor?

M.M.: Nu suport regimul algerian, este unul dictatorial. Actualul preşedinte de acolo a schimbat constituţia pentru a putea avea un al treilea mandat. Nu pot să fiu îngăduitoare cu asemenea oameni, trebuie denunţaţi. Mi-aş dori ca, într-o zi, să existe acolo o veritabilă democraţie. Opoziţia, extrem de vulnerabilă, a fost aproape anihilată de regimul dictatorial.

capital.ro: Cartea a apărut şi în Algeria. Are succes?

M.M.: A fost publicată, dar nu am ajuns încă o persoană publică. M-am certat un pic cu editoarea mea algeriană pentru că a făcut nişte greşeli pe care le consider de neiertat. Aşa că nu am mai fost pe acolo de vreo 2 ani. Pe de altă parte, acum sunt mulţi editori buni în Algeria, unii au fugit momentan din ţară, dar s-au întors şi fac multe lucruri bune pe piaţa literară