Scrisoare cutremuratoare!

Apostol Muşat, bolnav de cancer în fază terminală, le cere celor trei judecători să motiveze decizia de condamnare deoarece au trecut 105 zile de la aceasta, în contextul în care, în mod normal, trebuie comunicată în termen de 30 de zile.

Astfel, fostul primar din Snagov scrie în rânduri pline de emoții că nu cere clemență și nici nu lansează rugăminți egoiste. „Vă solicit să respectați legea!”, transmite Muşat în scrisoarea respectivă.

Un moment foarte dificil pentru fostul primar și familia sa

„Acum o saptamana am fost anuntat de catre personlul medical al spitalului Jilava ca starea mea de sanatate este atat de grava din cauza unor multiple metastaze descoperite. Se pare ca aceasta condamnare din data de 17 decembrie 2020 m-a afectat profund. Pentru mine nu se mai poate face nimic”, scrie acesta înainte de a lansa o întrebare pe cât de simplă, pe atât de sumbră: „Credeti ca imi sunt suficiente pentru a citi motivele pentru care dvs. ati considerat ca trebuie sa imi luati libertatea si, iata, si viata?”

„Onorata Inalta Curte,

Domnule Judecator Ionut Matei, Doamna Judecator Florentina Dragomir, Doamna Judecator Ioana Ilie

Va scriu aceasta scrisoare deschisa intr-un moment greu pentru mine si familia mea. Sper ca aceste randuri, care pe mine nu ma mai pot ajuta prea mult, pot ajuta la trezirea constiintei dvs., salvand astfel alti oameni ce ajung la judecata dvs. si nevinovati fiind, vor avea parte de o decizie corecta, care sa reflecte adevarul. Sa nu le fie luata libertatea desi nu au incalcat legea. Asa cum ati procedat cu mine si cu alti ‘colegi’ de dosar. Sa fie acest mare abuz judiciar, ce va fi demonstrat cu siguranta (imi pare rau ca eu nu voi mai apuca acest moment), un inceput in a indrepta sistemul judiciar din Romania, de a oferi oricarui justitiabil garantia unui proces corect. Sala de judecata trebuie sa fie locul unde se imparte dreptate, nu un loc unde se rezolva diverse situatii politice sau economice, la comanda anumitor initiati. Sunt marturia (inca) vie a ‘calculelor din justitie’. Un dosar fabricat la comanda, cu tinte ce nu au legatura cu acuzatii din dosar.

Ma aflu in prezent la spitalul penitenciarului Jilava. Am primit o pedeapsa de 4 ani pentru abuz in serviciu, constand in faptul ca am pus in aplicare doua decizii judecatoresti definitive si irevocabile, ce au trecut prin cai de atac judiciare, in total de 10 judecatori. As fi comis o infractiune daca nu as fi respectat decizia definitiva, irevocabila a unor judecatori.

Dvs., domnule Matei, doamna Dragomir, doamna Ilie m-ati condamnat pentru ca am respectat cu sfintenie legea.

Acum o saptamana am fost anuntat de catre personlul medical al spitalului Jilava ca starea mea de sanatate este atat de grava din cauza unor multiple metastaze descoperite. Se pare ca aceasta condamnare din data de 17 decembrie 2020 m-a afectat profund. Pentru mine nu se mai poate face nimic.

Ca si ‘ultima dorinta’ vreau, aratand ca si ‘coruptia din justitie’ ucide, ca organismele de profil, cele interesate, sa studieze cazul meu, sa ma reabiliteze moral (macar) daca cele expuse de mine vor fi gasite ca si adevarate, si, de ce nu, sa faca demersuri in a nu mai fi posibile astfel de abuzuri.

Onorat Complet C4 de la ICCJ, erati obligati sa comunicati in termen de 30 de zile motivarea deciziei prin care am fost condamnat. Au trecut 105 zile.

Conform doctorilor, eu mai am circa una-doua luni de trait. Credeti ca imi sunt suficiente pentru a citi motivele pentru care dvs. ati considerat ca trebuie sa imi luati libertatea si, iata, si viata?

Vreau sa stiu, inainte sa plec intr-o lume mai buna, de ce m-ati condamnat. Cum veti justifica o asemenea nedreptate? Nu va solicit clementa, nu formulez rugaminti egoiste! Va solicit sa respectati legea”, este scris în scrisoarea respectivă, conform luju.ro

Sursă foto: Dreamstime