Adrian Botan, CEE Creative Director al McCann Erickson Romania, si Razvan Matasel, Head of Planning al Leo Burnett au trimis astazi o scrisoare deschisa catre Comitetul de Organizare al festivalului de publicitate EFFIE Romania prin care sustin ca premiile acordate brandului de bere Timisoareana în categoriile “Alcoholic Drinks” şi “Sustained Success” ar trebui acordate clientului Ursus Breweries, şi nu agenţiei de publicitate GMP.
In cadrul editiei din acest an a festivalului, GMP a fost cea mai premiata agentie de publicitate, castigand trofeul “Grand EFFIE” pentru campania “The story goes on”, brand Timisoareana, client Ursus Breweries.
“Dorim să contestăm o eroare de procedură, care a condus la obţinerea de merite de către o altă entitate decât cea care a lucrat la dezvoltarea campaniilor premiate, şi, prin urmare, considerăm că premiile acordate Timişoreana în categoriile Alcoholic Drinks şi Sustained Success trebuie reatribuite clientului Ursus Breweries, şi nu agenţiei GMP”, se arata in scrisoare trimisa de Adrian Botan si Razvan Matasel.
Autorii scrisorii mai spun ca regulamentul EFFIE prevede ca, în cazul în care există mai mulţi coautori, ar trebui să existe o intrare mixtă şi în niciun caz lucrarea nu ar trebui submisă din partea unei singure agenţii: "Space has been provided for a second and a third agency name and a second client name. Campaigns that are produced by multiple parties (advertising agencies, media companies, etc.) can only be submitted once for consideration – parties must submit a joint entry.”
“Conform acestei reglementări, considerăm că premiile acordate Timişoreana în categoria Alcoholic Drinks merită să fie atribuite clientului Ursus Breweries şi nu agenţiei GMP, care a câştigat pitch-ul abia în 14 martie 2007. Este de notorietate publică faptul că strategia şi spoturile de imagine Timişoreana au fost concepute de către agenţia Lowe, sub directoratul creativ al lui Mihai Coliban. GMP a conceput şi dezvoltat integral un singur spot dintre cele rulate în 2007 de Timişoreana. Spotul “Fotbal adevărat” a fost lansat pe 31 Mai 2007 pentru o campanie tactică de susţinere a Cupei României, pe o altă strategie decât cea de mainstream. În plus, materialul creativ care însoţeste Gold Effie-ul chiar în catalogul Effie este realizat de Lowe & Partners, şi nu de către GMP”, se arata in scrisoarea adresata comitetului EFFIE.
In acest context, Adrian Botan si Razvan Matasel cer reatribuirea premiului câştigat de Timişoreana la categoria Sustained Success clientului Ursus Breweries şi nu agenţiei GMP. Ei mai spun ca “dacă această procedură a fost urmată de clientul Unilever pentru lucrarea “99 de pete”, care a fost concepută într-o altă agenţie decât cea de implementare, nu înţelege de ce nu a fost respectată şi pentru toate intrările Timişoreana”.
Botan si Matasel spun in scrisoare ca nu contestă premiile câştigate de brandul Timişoreana, ci doresc ca prin aceste premii sa nu se creeze un precedent prin care “munca unei agenţii poate fi insuşită de către o alta în competiţii de creaţie sau eficienţă, în urma unei schimbări a agenţiei care gestionează contul”.
Totodata, pentru a înlătura orice discuţie legată de modul de introducere a notelor juraţilor în computer, ei doresc o recalculare a punctajelor finale ale lucrărilor finaliste, în toate categoriile, în conformitate cu borderourile semnate de juraţi, în prezenţa membrilor din comitet şi a autorilor acestui document.
Editia locala a festivalului de publicitate Effie este un proiect derulat de International Advertising Association (IAA) in parteneriat cu Uniunea Agentiilor de Publicitate din Romania (UAPR) si organizat pentru al doilea an consecutiv de agentia Millenium Communications.
Data: 20 mai 2008
Sursa: McCann Erickson Romania