Pe măsură ce corul vocilor care critică vehement superbogații – mișcarea Occupy Wall Street, de exemplu – apar și susținătorii. Dennis Gartman, un cunoscut comentator financiar american l-a lăsat cu gura căscată pe un reporter care a spera să obțină de la el un răspuns ”stângist”. Iată ce a răspuns Gartman prin intermediul newsletterului său zilnic:
”Sărbătorim discrepanța veniturilor și aplaudăm majorarea diferențelor dintre cei 20% de jos și cei 20% din partea de sus a societății americane, pentru că asta e o dovadă a ceea ce face din America o țară măreață. Este vorba despre șansa de a avea câștiguri uriașe… de a face ceva pentru tine; de a începe o afacere și a deveni prin puterile tale milionar legal. Iar asta deosebește SUA de orice altă țară din lume. Ne simțim prost pentru creșterea diferenței dintre bogați și săraci în SUA? Bineînțeles că nu; chiar ne bucurăm pentru asta, pentru că am fost odată săraci și acum suntem suficient de bogați.
Ne-am îmbogățit prin propriile puteri, cu ajutorul voinței, tenacității, școlii vieții și alte asemenea calități. De aceea vin imigranții în SUA: ca să intre în rândul celor din nivelul superior al societății și să lase sărăcia în urmă. Inechitatea veniturilor? Lăsați-o baltă! Dumnezeu să binecuvânteze inegalitatea veniturilor și pe cei care au reușit și să le fie rușine celor din Occupy Wall Street pentru că ne condamnă pentru succesul nostru și se scufundă în propriul lor eșec. Inegalitatea veniturilor? Bleah! Disprețuim guvernele care impun reguli ce ne interzic, ori ne îngreunează, încercarea de a face și mai mulți bani; de a angaja și mai mulți oameni; de a dona și mai mult cui vrem noi. Asta e ceea ce disprețuim… ”.
sursa: Business Insider