"Cele 43 de organizaţii civice semnatare, active în protestele de stradă care au urmat emiterii ordonanţei de urgenţă nr. 13 şi, ulterior, propunerilor de modificare a legilor Justiţiei şi codurilor penale, vă solicită o întâlnire în perioada 27-30 decembrie 2017, la discreţia dumneavoastră. Dorim să purtăm o discuţie instituţională, aşezată, calmă şi raţională, fără stridenţele inerente poziţionărilor politice sau civice din acest ultim an. Considerăm că interesul pentru viitorul României, valorile democratice şi statul de drept, libertatea şi bunăstarea concetăţenilor noştri trebuie să primeze, iar dialogul este singura soluţie pentru prezervarea şi consolidarea democraţiei", se precizează în scrisoarea deschisă transmisă sâmbătă, citează Agerpres.
Organizaţiile semnatare susţin că au existat deficienţe majore ale dialogului şi consultării dintre legiuitor şi societate în ansamblu în privinţa adoptării legilor justiţiei şi în discuţiile privind modificarea codurilor penale.
"Mai mult, fracturarea dialogului dintre legiuitor şi instituţiile independente ale statului, dintre legiuitor şi instituţiile europene, dintre legiuitor şi partenerii noştri din Uniunea Europeană şi NATO pune într-un pericol major şi iminent separaţia puterilor în stat, respectiv rolul şi credibilitatea noastră în lume. Riscăm un derapaj fără precedent de la valorile democratice şi de la drumul nostru alături de lumea liberă, punând în pericol viitorul nostru ca naţiune. Ştim că funcţia de prim-ministru presupune responsabilitate şi greutatea deciziilor privind viaţa fiecărui român. Ele trebuie asumate şi aceasta este o decizie individuală, care vă aparţine. Noi ne declarăm disponibilitatea de a contribui, după puterile noastre, la dialog, consultare şi soluţii în sensul respectării principiilor democratice, ale statului de drept şi drepturilor fundamentale. Aceasta este o propunere a unor oameni sinceri şi liberi, care, dincolo de orice simpatii sau antipatii personale, sunt preocupaţi autentic de viitorul României. Aşteptăm un răspuns şi suntem încrezători că putem dialoga", se menţionează în scrisoarea deschisă.
De asemenea, în document se afirmă că actuala generaţie are o datorie morală faţă de toţi cei care şi-au dat viaţa în urmă cu 28 de ani.
"Vă urăm un Crăciun fericit dumneavoastră şi familiei dumneavoastră. Să nu uităm că viitorul nostru este comun, iar ce ne afectează pe noi, afectează pe toată lumea. Copiii noştri au dreptul să trăiască într-o ţară demnă, în libertate şi bunăstare, iar generaţia noastră are o datorie morală faţă de toţi cei care şi-au dat viaţa pentru noi acum 28 de ani", precizează organizaţiile semnatare.
Printre organizaţiile care au semnat scrisoarea către premier se numără Iniţiativa România, Corupţia Ucide, Grupul pentru Dialog Social (GDS), #activAG Piteşti, Acţiunea Civică Galaţi, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), Consiliul Tineretului din România, Asociaţia Aradul Civic, Asociaţia Civică ProFest, Curăţăm Galaţiul, Diaspora Franţa solidară cu România, Evoluţie în Instituţie, Geeks for Democracy, Grupul civic #Insist, Iniţiativa Timişoara (federaţie a 10 ONG-uri), Oradea Civică, Rădăuţiul Civic, Rezist Birmingham WMW, Rezist Dublin, Rezist în Bacău, #Rezist Liguria, #Rezist Milano, Rezist München, Rezist Râmnicu Vâlcea, #Rezistam şi la Paris, Rezist Zürich, #REZISTENŢA, România As We Want It- Milano, România Vie, Save Montana-New York, Şafeta Steagului U.E., Valea Jiului Society.