Pandemia de coronavirus a luat prin surprindere întreg globul, iar chinezii se tem că istoria se poate repeta. În acest context, aceștia au transmis o scrisoare deschisă către Organizația Mondială a Sănătăii în care cer o anchetă îîn cazul laboratoarelor americane.
Ziarul chinez Global Times notează că peste o jumătate de milion de chinezi se numără printre cei care au adresat Organizației Mondiale a Sănătății o scrisoare deschisă.
În ceea ce privește prevederile documentului, chinezii cer demararea unei anchete în cazul laboratorului biologic de la baza Fort Detrick, „pentru a preveni viitoare epidemii”. De menționat este faptul, că scrisoarea transmisă vine după ce, anterior, agenția Associated Press (AP) a informat că președintele OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus nu a exclus originea artificială a Coronavirusului.
Totodată, el a mai adăugat că organizația intenționează să efectueze un audit în laboratoare și instituții de cercetare din zona primelor cazuri de infectare cu COVID, în decembrie 2019.
Scrisoarea semnată de cetățenii Chinei menționează faptul că pentru prevenirea altor epidemii, OMS trebuie să atragă atenția la laboratoarele care cercetează viruși periculoși sau arme biochimice. În același timp, autorii scrisorii indică Institutul pentru Studierea Bolilor Infecțioase al Armatei SUA (USAMRIID), aflat la baza militară Fort Detrick din Maryland, unde s-ar afla viruși periculoși și contagioși – Ebola, SARS, MERS și variola. Scurgerea acestora ar putea avea consecințe grave.
„În toamna anului 2019, din laborator a avut loc o scurgere, până la izbucnirea epidemiei COVID-19, însă Statele Unite nu au dezvăluit informații detaliate sub pretextul securității naționale”, se arată în scrisoare.
SUA nu și-a deschis laboratorul
Semanatarii mai susțin că deși China a permis virusologilor din statele occidentale și reprezentanților presei din SUA să viziteze Institutul de Virusologie din Wuhan, Statele Unite nu și-au deschis laboratorul din Fort Detrick și „nu au împărtășit datele de bază cu alte state, inclusiv China, care sunt independente de orice influență geopolitică a SUA”.
Sursa citată mai precizează că laboratorul american și-a suspendat temporar activitatea în 2019, după verificările efectuate de Centrul pentru controlul și profilaxia bolilor din SUA (CDC). În ceea ce privește motivul oficial al închiderii, acesta a fost „problemele legate de infrastructura de dezinfectare a apelor uzate”, însă această explicație, în opinia publicației, nu este suficient de credibilă.
De menționat este faptul că Grupul de utilizatori chinezi au elaborat scrisoarea și au solicitat ziarului să o publice pe rețelele de socializare, ceea ce a și fost făcut în cursul zilei de sâmbătă, 17 iulie. Din momentul publicării și până la scrierea acestui material, scrisoarea a acumulat peste 500 de mii de semnături, menționează ziarul.