Diplomația română în perioada Războiului Rece
Această decizie a atras atenția și, cu abilitate, diplomația română a reușit să se poziționeze ca intermediar în câteva dosare complicate, cu care se confruntau Statele Unite ale Americii: relațiile cu Organizația de Eliberare a Palestinei, relațiile cu Republica Populară Chineză, soluționarea Războiului din Vietnam. Ca urmare, relațiile româno-americane au cunoscut o dezvoltare unică pentru acele vremuri, concretizată, spre exemplu, prin vizita președintelui Richard Nixon la București (1969).
Mai important, România a obținut acces la tehnologie (în domeniul petrolier etc.) și la credite în condiții avantajoase: erau așa-numite „credite motivate politic”, scrie evz.ro.
Relațiile româno-americane în timpul administrației Nixon
Dar iată că, în urma unui scandal, președintele Nixon a fost nevoit să-și dea demisia (1974). Iar în 1978, noul președinte, Jimmy Carter, s-a confruntat cu un puseu inflaționist. Pentru a rezolva situația, președintele l-a numit pe economistul și bancherul Paul Volker în fruntea Rezervei Federale. Iar dobânda de referință practicată de Rezerva Federală a crescut imediat și s-a menținut la cote înalte în toată perioada mandatului său (1979 – 1987). Inflația în Statele Unite a fost adusă sub control, dar o serie de State din Lumea a Doua și Lumea a Treia s-au confruntat cu dificultăți majore în achitarea datoriilor externe contractate anterior.
Având în vedere serviciile importante aduse Statelor Unite în ce privește politica externă, și caracterul „motivat politic” al creditelor primite, România a considerat că va beneficia de un tratament preferențial. Nu a fost așa, ba din contră! Confruntată cu dificultăți în achitarea datoriilor scadente, în 1981 România a solicitat Fondului Monetar Internațional o linie de credit. I s-au impus condiții draconice, pe care conducerea de la acea vreme a țării le-a considerat inoportune.
SUA nu a intervenit pentru a media relațiile cu FMI
România a intrat în încetare parțială de plăți, iar Ceaușescu s-a simțit jignit de faptul că, după ce făcuse atâtea servicii politicii externe a SUA, autoritățile de la Washington nu au intervenit pentru a media relațiile cu FMI. Acesta este contextul în care a fost luată decizia de achitare integrală și în avans a datoriei externe, care a devastat România în anii 1980 – 1990.
Noua resetare. De fapt, conducerea de atunci a României ignora un aspect fundamental: majoritatea Statelor lumii au politici externe caracterizate prin continuitate. În Statele Unite lucrurile stau altfel: atunci când are loc o tranziție de la o Administrație Republicană la una Democrată, sau invers, există o probabilitate ridicată de resetare a politicii externe. În 1979, România a căzut victimă unei asemenea resetări: noua Administrație trimisese la arhivă – sau poate chiar la maculatură – politica externă a predecesorilor.
Diplomația română a uitat acea lecție dureroasă
Diplomația română a uitat acea lecție dureroasă. Dar în aceste zile tocmai are loc o nouă asemenea resetare: „În Washington, a apărut un nou șerif în oraș”, cum a anunțat vicepreședintele J.D. Vance la Munchen. Iar România tocmai cade din nou între vagoane, fiind arătată cu degetul: „În decembrie, România a anulat pur și simplu rezultatele unei alegeri prezidențiale, bazându-se pe suspiciunile fragile ale unei agenții de informații și pe presiunea enormă a vecinilor săi continentali”, preciza domnul Vance.
Scrisoarea arhivată. Există secrete care îmi aparțin, și pe care am dreptul să le expun public; dar există secrete care nu îmi aparțin și nu le pot expune, fără permisiunea proprietarului de drept. Până de curând, unul dintre aceste secrete ce nu-mi aparțineau a fost existența unei scrisori a Secretarului de Stat al SUA, la acea dată Antony Blinken, care atrăgea atenția asupra situației create, la primul tur al alegerilor prezidențiale din România, de imixtiunea serviciilor de intelligence ale Federației Ruse.
Dar iată, într-o intervenție la România TV, domnul Bogdan Chireac a dezvăluit public existența scrisorii clasificate, precum și faptul că aceasta a fost discutată în CSAT. Subiectul a devenit de domeniul public, deci sunt liber să îl discut.
Departamentul de Stat a procurat aceste date și informații pe căi diplomatice
Din câte știu, documentul este foarte explicit, conținând detalii privind persoane, sume, procedee și filiere. Scrisoarea a stat, din câte știu, la baza deciziei CCR de anulare a primului tur de scrutin. Evident, Departamentul de Stat a procurat aceste date și informații pe căi diplomatice, dar și cu concursul CIA, FBI și NSA. Concluzia: desecretizarea acestei scrisori ar deconspira și periclita mijloace și metode de obținere a informațiilor de către CIA, FBI și NSA și s-ar putea face numai cu acordul Departamentului de Stat.
Dar, ca în 1979, Departamentul de Stat tocmai a trimis la arhivă – dacă nu cumva la maculatură! – dosarul România. Noul vicepreședinte american, J.D. Vance, susține acum că scrisoarea din decembrie 2024 a Departamentului de Stat nu există și nici n-a existat vreodată, iar CSAT a luat decizia anulării nu la sugestia Departamentului de Stat, ci „sub presiunea unor parteneri europeni”. Iar decizia ar fi fost luată nu pe baza datelor și informațiilor procurate de diplomația americană, de CIA, FBI și NSA, ci „bazându-se pe suspiciunile fragile ale unei agenții de informații” neprecizate.
Statele Unite pun sub semnul întrebării caracterul democratic al Statului
Concluzia: după ce a aruncat la gunoi arhiva diplomatică a relațiilor bilaterale, noua Administrație a SUA critică aspru România pentru că a ținut cont de atenționarea transmisă acum două luni de Departamentul de Stat al Statelor Unite. Corolarul: Statele Unite pun sub semnul întrebării caracterul democratic al Statului român deci, implicit, Parteneriatul Strategic: „dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari din publicitate digitală dintr-o țară străină, atunci nu a fost foarte puternică de la început”.
Chiar ministrul de Externe, domnul Hurezeanu, confirmă stadiul relațiilor româno-americane: „Nu există deocamdată o poziție, pur și simplu, a Statelor Unite față de România, ci există mai multe intervenții. Nu ne rămâne decât să lămurim lucrurile în ce ne privește.” Și noi care eram convinși că Parteneriatul Strategic ”lămurise lucrurile” pentru următoarele decenii…
Programe de reînnoire a dotării Armatei Române pe relația Statele Unite
Între vagoane. Ca în 1981, România a căzut între vagoane. Riscul este, ca și atunci, anularea „creditelor motivate politic”, care ne permit derularea fără plăți anticipate a principalelor programe de reînnoire a dotării Armatei Române pe relația Statele Unite.
Odată cu scrisoarea fostului Secretar de Stat, vor fi fost trimise la arhivă și aprobările pe care respectivul le-a dat în septembrie – noiembrie 2024, privind vânzarea de tancuri M1A2 (2,53 miliarde $), blindate M1278A1 (104 milioane $), amfibii AAV (330 milioane $), rachete antiaeriene MIM-104 PATRIOT (peste 7 miliarde $), avioane multirol F-35 (6,5 miliarde $) și multe altele.
Dacă, urmare a resetării relațiilor cu Statele Unite, România e pusă în situația de a plăti anticipat aceste dotări, actualul Guvern s-ar confrunta cu o opoziție acerbă: de ani de zile, unele partide parlamentare critică vehement chiar și intențiile de reînnoire a muniției („Ceee? Vă pregătiți de război?!”). Iar toate programele de dotare, aprobate de fostul secretar de Stat, riscă să evolueze precum Afacerea Bechtel.
Pace, nu arme americane! De fapt, nici nu mai are rost să discutăm despre achiziția de armament din SUA. Electoratul nostru este pro-american, iar sprijinul public și vehement primit de candidatul Călin Georgescu din partea vicepreședintelui SUA, J.D. Vance, a convins pe români: 45% l-ar vota pe domnul Georgescu ca președinte. Dânsul este un pacifist, își dorește „o țară liniștită, aducătoare doar de pace și militând doar pentru pace.”
Și nu este numai pacifist, ci și un vechi, cunoscut adversar al achizițiilor de armament american, pe motiv că actualul Parteneriat strategic ar fi ”dubios”, cum se exprima chiar luni la România TV. De aceea, dânsul dorește modificarea în sens pacifist a Parteneriatului Strategic cu SUA: „La interviul cu Mario [Nawfal] asta am spus: parteneriatul nostru principal este pacea.”
Iar guvernatorul BNR, Isărescu, anunță că instituția este pregătită pentru „eventualitatea în care, după alegerile prezidențiale, liniile de credit ajunse la scadență nu vor fi reînnoite și se vor duce în altă parte” – asta apropo de rezilierea contractelor de armament.
Comisiei de securitate națională și apărare care a votat cheltuieli de 6,5 miliarde de dolari
Iar fostul senator Pavel Popescu își amintește: „Eram președintele Comisiei de securitate națională și apărare care a votat cheltuieli de 6,5 miliarde de dolari pentru avioanele F-35, pentru apărarea țării, în cadrul Parteneriatului Strategic.
În țara mea, un candidat la alegerile prezidențiale a vorbit împotriva Parteneriatului, spunând că este un lucru foarte rău să cheltui bani pentru avioanele F35 pentru apărarea noastră”. Care candidat? Domnul Călin Georgescu, care la sfârșitul lunii ianuarie insinua, într-un interviu, că vicepreședintele G.D. Vance „va veni cu un mesaj” din partea The Heritage Foundation – un prestigios think tank al Partidului Republican din Statele Unite. Și chiar așa a fost!
Deci, The Heritage Foundation promovează persoane preocupate să torpileze afaceri americane de zeci de miliarde de dolari, contracte deja încheiate de Lockheed-Martin, General Dynamics Land Systems și Raytheon, și asta chiar atunci când președintele Trump îndeamnă Statele europene să-și sporească dotările militare?
Și chiar într-o reuniune internațională unde, precum preciza domnul Vance, „toți ați venit aici pregătiți să vorbiți despre modul exact în care intenționați să creșteți cheltuielile pentru apărare în următorii câțiva ani”? Am trăit s-o văd și pe asta…
Dar de ce mă mir? În fond, domnul vicepreședinte JD Vance o promovează pe lidera AfD, doamna Alice Weidel, care preconizează rezilierea contractelor de furnizare de gaz lichefiat american către Germania și reluarea importurilor de gaz rusesc. Altă torpilă de zeci de miliarde de dolari, în buzunarul sponsorilor campaniei republicane…
Mai repede decât grădinarul. Confruntat cu o resetare similară a relațiilor româno-americane, Nicolae Ceaușescu a făcut o criză de orgoliu și a luat decizii intempestive, care au băgat România într-o profundă criză economică și au dus la prăbușirea regimului său.
SUA au tot dreptul să-și torpileze parteneriatele
Conform principiului ”eu te-am făcut, eu te omor”, SUA au tot dreptul să-și torpileze parteneriatele cu alte State, și chiar o fac la o scară surprinzătoare: Canada, Danemarca, Germania… România ce poate face? OK, îi vom scoate de sub urmărire penală pe frații Tate, așa cum ni se cere pe culoare, cu glas poruncitor – dar oare va fi de ajuns?
Păi, eu zic că ar trebui să mai învățăm din Istorie. La curtea sultanilor turci, grădinarul palatului era totodată și călău. Când hotăra o schimbare de Administrație, Sultanul în convoca pe Secretarul de Stat (vizirul) căzut în dizgrație și-i comunica demiterea.
După care dădea startul: dacă vizirul demis ajungea în capătul grădinii fără să-l prindă din urmă grădinarul, scăpa cu viață. Dacă nu, grădinarul îl sugruma cu lațul de mătase, apoi îngrămădea peste cadavru actele emise de fostul dregător și le dădea foc – așa a sfârșit, la București, în ianuarie 1799, Vodă Hangerli. Azi s-a renunțat la lațul de mătase, dar efectul e același: cum apare „un nou șerif în oraș”, e posibil ca parteneriatele anterioare să cadă.
Iar imediat cum se afla la Istanbul că vizirul ”a dat o fugă prin grădină”, agenții Statelor vasale (printre care și Principatele Române) transmiteau vestea acasă. Iar domnitorii noștri, dibaci fanarioți, cunoscători ai năravurilor de la Înalta Poartă, trimiteau soli cu peșcheșuri bogate, pentru a-i reaminti noului vizir de vechile înțelegeri. Să nu le trimită la arhivă, să nu le dea foc. Să nu treacă politica externă pe persoană fizică. Să nu reseteze Parteneriatul Strategic cu Țările Române, fiindcă interesele politice, comerciale și militare reciproce sunt prea mari ca Luminăția Sa să le joace la ”faraon” ori la ”stos” cu muscalii…
Obiceiurile fanariote sunt încă în vigoare
Nu știu în ce formă fizică este fostul vizir Blinken și nu știu dacă grădinarul Casei Albe are, pe fișa postului, și sarcina de a-l alerga până în capătul grădinii. Dar văd că alte obiceiuri fanariote sunt în vigoare. Poate că ar fi fost sănătos ca, precum domnitorii noștri greci, din vechime, să trimitem la Înalta Poartă soli cu peșcheșuri pentru noul vizir, pentru a-i reaminti de vechile înțelegeri, ca să nu le trimită la Arhivă, să nu anuleze Parteneriatul Strategic ”dubios”, spre bucuria muscalilor. Fiindcă în caz contrar, și noi și Statele Unite am avea multe de pătimit.
Acum, solul nostru la Înalta Poartă susține că ”s-a văzut” cu Secretarul de Stat și Vicepreședintele SUA – adică i-a zărit de departe. De întâlnit, s-a întâlnit cu azerii, iordanienii, indienii și filipinezii, dar și cu vreo doi senatori democrați americani. I-a găsit antrenându-se pentru cursa cu grădinarul și le-a explicat cum vine treaba cu Parteneriatul Strategic. Poate că ar fi fost bine ca dl. Hurezeanu să discute chestiunea cu noul vizir – dar la ușa acestuia e acum înghesuială. Ar fi trebuit să se înscrie pe listă încă din toamnă. Și a uitat, că avea alte treburi… Ce treburi anume? Probabil va explica în fața Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului, care l-a convocat. La spartul târgului, dar l-a convocat.
Dacă lucrurile continuă așa, unde ajungem? Păi simplu: ce rost mai are să cheltuim bani pe alegeri? Așteptăm rezultatul alegerilor de la Washington, după care numim președintele României și prim-ministrul indicat, în două vorbe aruncate din mers, de omul „noului șerif”. Eventual pe frații Tate, că oricum sunt mai breji decât tâlharii de la Stambul pe care ni-i trimitea Padișahul, să ne fie domni. Ce, pe vremea fanarioților nu era bine?!
