Dar ce avantaje ar avea industria autohtona de pe urma cresterii cotatiilor unui produs secundar, care pana nu de mult era ignorat complet de toata lumea? Foarte simplu, ar putea evita cresterea costurilor de productie, ba chiar mai mult, ar putea primi bani de la acei producatori europeni care isi depasesc “norma” de poluare. “Lucram la planul national de alocare care va decide cine si cat poate emite. Pe baza acestui document, putem intra in Mecanismul European de Tranzaction
Dar ce avantaje ar avea industria autohtona de pe urma cresterii cotatiilor unui produs secundar, care pana nu de mult era ignorat complet de toata lumea? Foarte simplu, ar putea evita cresterea costurilor de productie, ba chiar mai mult, ar putea primi bani de la acei producatori europeni care isi depasesc “norma” de poluare. “Lucram la planul national de alocare care va decide cine si cat poate emite. Pe baza acestui document, putem intra in Mecanismul European de Tranzactionare a creditelor de emisii si sa vindem sau sa cumparam dreptul de a polua”, arata Ionut Purica, consilier in cadrul Ministerului Apelor si Protectiei Mediului. Potrivit acestuia, firmele romanesti nu se vor putea alatura prea curand participantilor din ringul bursier. Doar dupa 2007, industria noastra va putea sa vanda sau sa cumpere carbon.
Primele tranzactii cu drepturi de a polua (exprimate in tone de carbon) s-au inregistrat la inceputul anului, si aveau o valoare initiala cuprinsa intre cinci si sapte euro pe tona. In luna aprilie, pretul ajunsese la 29 de euro, pentru ca apoi sa se stabilizeze in jurul valorii de 23- 24 de euro.
Bursa europeana se adreseaza deocamdata doar firmelor de pe batranul continent si este derivata din tratatul de la Kyoto, care prevede limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera, dintre care carbonul este cel mai important. Tratatul prevede limite ale poluarii pentru statele semnatare si penalitati pentru cei care depasesc aceste niveluri. Pentru a evita amenzile, firmele individuale sau statele isi pot rascumpara pacatele promovand proiecte care reduc emisiile sau cumparand dreptul de a emite peste limita convenita initial.
Anul de referinta in cazul tarii noastre este 1989, cand nivelul poluarii era extrem de ridicat. Cum in anii ‘90 o mare parte din industria poluatoare a fost inchisa, inseamna ca avem o rezerva, pe care o putem vinde. Acest potential incepe sa fie valorificat fie prin intermediul unor proiecte realizate cu parteneri straini, fie cu ajutorul altor scheme prin care se asimileaza tehnologii “curate”.
Tratatul de la Kyoto nu este insa recunoscut de toata lumea. Daca europenii si japonezii sunt cei mai importanti sustinatori ai documentului, americanii si unele tari in curs de dezvoltare il ignora. Din aceasta cauza, industria europeana nu a imbratisat cu entuziasm ideea pietei carbonului, care inseamna cresterea costurilor de productie doar in Europa.
Chinezii afirma ca in conditiile unei cresteri economice explozive, nu pot asigura reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Mai mult, gigantul asiatic se bazeaza tot mai mult pe carbune pentru cresterea volumului de energie electrica, pentru ca acesta se gaseste din belsug pe plan intern si este mai ieftin decat petrolul sau gazele naturale.
Intre marile blocuri economice se desfasoara negocieri privind viitorul Tratatului de la Kyoto, astfel incat acesta sa includa in viitor cat mai multe tari. SUA, China si mai multe tari in curs de dezvoltare vor o limitare a tintelor de poluare si, implicit, o limitare a penalitatilor. Europenii, si japonezii pe de alta parte, incearca impunerea unor standarde de poluare cat mai ridicate, care vizeaza reduceri importante ale nivelului emisiilor.
Pana la realizarea unor intelegeri globale privind emisiile care provoaca efectul de sera, europenii raman lideri in implementarea schemelor ce stimuleaza eficienta energetica. Bursa europeana a carbonului este doar una din masurile menite sa-i faca pe agentii economici constienti ca diminuarea emisiilor de carbon poate contribui la cresterea performantelor economice.
Pretul carbonului va avea peste circa un an de zile un impact major si asupra firmelor romanesti. Intre timp, apare in Romania o noua meserie, cea a managerului de mediu, care se va ocupa de gestiunea emisiilor de gaze cu efect de sera. Ceea ce iese pe cos devine la fel de important ca si produsele de pe linia de asamblare.
Asia devine cel mai mare poluator al planetei
tari ca India si China, aflate in plin avant economic resping ideea limitarii emisiilor de gaze cu efect de sera, pe motiv ca nevoia acuta de energie le forteaza sa aleaga cele mai ieftine alternative. Prin urmare, productia de energie electrica obtinuta din carbune a crescut constant in ultimele decenii. Potrivit estimarilor, Asia va deveni in urmatorii 30 de ani principalul poluator al planetei. Europenii si japonezii incearca sa impiedice cresterea volumului de emisii cu efect de sera propunandu-le tarilor in curs de dezvoltare un pachet de stimulente financiare. Soarta oricarei burse globale a carbonului depinde insa de implicarea SUA, care produce in prezent 20% din totalul de bioxid de carbon emis in lume.
Cine cumpara si cine vinde drepturi de a emite bioxid de carbon
Europenii si japonezii sunt cei mai arzatori sustinatori ai schemelor de reducere a emisiilor de carbon. Primele intelegeri privind diminuarea poluarii au insemnat implementarea tehnologiilor “curate”, din tarile industrializate, in state aflate in curs de dezvoltare.
La aceste proiecte s-a adaugat din acest an si posibilitatea de a vinde sau cumpara dreptul
de a emite carbon. O bursa propriu-zisa s-a infiintat doar in Uniunea Europeana si implica doar firmele de pe batranul continent.