Românii vor scoate mai mulţi bani din buzunar în 2024. Multe primării au majorat taxele şi impozitele
Anul 2024 vine şi cu taxe şi impozite mai mari pentru mulţi români. Iată la ce scumpiri trebuie să se aştepte aceştia.
Anul acesta, vor fi majorări de impozite pentru case şi maşini, dar vor creşte şi tarifele de parcare. Va apărea şi o nouă „taxă pe lux”.
Taxele şi impozite locale, care includ cele pentru locuințe, mașini, terenuri și chiar locurile de parcare, vor cunoaște o creștere de 13,8%. Aceasta reprezintă cea mai semnificativă majorare din ultimii ani și este rezultatul indexării cu rata inflației.
O mare parte dintre administrațiile locale au decis să majoreze taxele. Nu este vorba aşadar doar de București.
Impozitul pentru un apartament cu două camere de 50 de metri pătrați, situat pe Bulevardul Dimitrie Cantemir din Capitală (zona centrală), va crește cu 27 de lei. Iar impozitul pentru un apartament cu 3 camere va ajunge la 332 de lei, indică o analiză realizată de Digi24.
Aceste sume includ o reducere de 10% în cazul plății impozitului până la data de 31 martie.
Taxe mai mari pentru cei care deţin maşini sau locuinţe scumpe. Vor fi taxaţi şi cei care vor panouri fotovoltaice sau pompe de căldură
Apare şi taxa pentru lux. Începând cu acest an, cei care dețin o locuință evaluată la peste 500.000 de euro vor fi supuși unei taxe suplimentare de 0,3% pe valoarea care depășește acest prag.
De asemenea, începând din acest an, tarifele pentru locurile de parcare rezidențiale vor fi majorate. De exemplu, locuitorii din cartierul Tineretului din București vor plăti aproximativ 683 de lei pentru un loc de parcare. Este o scumpire cu 83 de lei faţă de tarifele practicate de primărie în 2023.
Şi impozitul pe maşini va creşte anul acesta. Şoferi care deţin o maşină cu un motor de 2000 centimetri cubi vor scoate din buzunar în 2024 cu 30 de lei în plus.
Mai mult, de la 1 ianuarie 2024, cei care dețin mașini evaluate la peste 75.000 de euro sunt supuși unei taxe de lux de 0,3% aplicată asupra sumei care depășește acest prag.
Totodată, începând cu acest an, taxa pe valoarea adăugată pentru locuințele sociale noi și cele cu o suprafață utilă de maximum 120 mp va fi majorată de la 5% la 9%. Dacă în prezent achităm 630.000 de lei pentru un astfel de apartament, după creșterea TVA, prețul va ajunge la 654.000 de lei.
Cei interesaţi să devină prosumatori vor plăti şi ei mai mult în 2024. TVA pentru livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire eficiente se majorează până la 9%.