Prețul petrolului a crescut din cauza războiului din Israel
Prețul petrolului a crescut luni, 9 octombrie 2023, din cauza războiului din Israel. Petrolul Brent a crescut cu 4,4%, luni, față de ziua de vineri. Petrolul West Texas Intermediate a crescut cu 4,3%, luni, fiind tranzacționat cu aproape 86 de dolari americani pe baril.
Războiul din Israel a ridicat mari semne de întrebare asupra relaţiilor internaţionale şi a fluxurilor viitoare de petrol. În prezent, punctul critic ar fi Iranul. Se pune problema unei extinderi a conflictului militar, ce ar cauza o majorare semnificativă a consecințelor economice.
Iranul exportă aproape 2 milioane de barili de petrol și se află în apropierea Strâmtorii Ormuz, crucială pentru tranzitul de petrol și al altor bunuri materiale. Există posibilitatea să crească cotaţia petrolului cu 2 cifre.
„Deşi scenariul cel mai pesimist al unui război regional trebuie avut în vedere, acesta nu reprezintă scenariul meu de bază. Calea diplomaţiei trebuie aleasă de toate părţile afectate, deoarece vor exista doar perdanţi într-un potenţial război mai larg”, a explicat Vandana Hari, fondatoarea firmei de analiză Vanda Insights din Singapore, relatează Bloomberg.
Cât de mult s-au schimbat prețurile la pompă?
Astăzi, 11 octombrie, un litru de motorină standard costă între 7,7 lei şi 7,8 lei, iar un litru de motorină premium costă între 8,06 lei şi 8,3 lei.
Un litru de benzină standard costă între 7,02 lei şi 7,17 lei, iar un litru de benzină premium costă între 7,48 lei şi 7,82 lei. Un litru de GPL costă între 3,22 lei și 3,25 lei.
Guvernul României ar vrea să reducă prețurile la carburanți
Vă amintim că, luna trecută, premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat personal că Executivul va discuta despre reintroducerea compensării de 50 de bani pe litrul de combustibil. El a reamintit, totuși, că România are cel mai mic al doilea preț la carburanți din Europa. În plus, scumpirea nu este atât de mare, având în vedere că acciza este raportată la anul 2018.
„O să am o discuţie să vedem de ce a crescut preţul. Am înţeles că s-a mărit iarăşi barilul. Este foarte uşor de influenţat în urma războiului, dar vreau să vă spun un lucru. Știţi că avem al doilea preţ din Europa ca şi cel mai mic. Mi se pare că Bulgaria mai are cu 0,1 mai puţin de cât România.
Deci este o scumpire care s-a văzut în toată lumea şi în toată Europa. O să încercăm să o menţinem într-un grafic. De asemenea, ştim că preţul la carburant pe tot lanţul aduce până la urmă scumpiri. Nu e o scumpire atât de mare.
Noi avem acciza blocată raportată la 2018. Deci statul român în acest moment ia cea mai mică acciză din Europa ca să menţinem inflaţia cu o singură cifră, cum am reuşit”, spunea el în septembrie 2023.