Scurgerea de gaze din Nord Stream 1 ar putea dura până luni. Nu se pot da estimări cu privire la viitorul gazoductului

Operatorul gazoductului Nord Stream 1 a anunțat că scurgerea de gaze din acesta ar urma să se încheie în cursul zilei de luni. Un purtător de cuvânt al companiei spune că nu se pot da estimări cu privire la viitorul gazoductului, până când nu sunt evaluate pagubele.

Totuși, reprezentantul a spus că se va putea face o evaluare doar după ce specialiștii vor ajunge în zonă.

„Evaluarea pagubelor poate fi efectuată la fața locului imediat ce reușim să ne apropiem de zonă. În acest moment este o zonă restricționată”, a spus reprezentantul companiei.

Experți în acest domeniu au declarat că este dificil să se facă o evaluare a modului în care s-a produs avaria deoarece gazul se scurge în apă în continuu. În plus, unii specialiști au declarat că un vehicul operat de la distanță ar putea fi trimis în zonă cu scopul de a examina conducta.

Suedia raportează o a patra scurgere de gaz din conductele Nord Stream

Purtătorul de cuvânt de la Garda de Coastă suedeză anunță că a fost descoperită o a patra scurgere de gaz din conductele Nord Stream.

Într-un interviu acordat pentru cotidianul Svenska Dagbladet, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă suedeze, Jenny Larsson, susține că două dintre cele patru scurgeri sunt în zona economică exclusivă a Suediei.

„Două dintre aceste patru scurgeri sunt în zona economică exclusivă a Suediei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă suedeze, Jenny Larsson, pentru sursa citată, notează Reuters. De cealaltă parte, celelalte două scurgeri au fost semnalate în zona economică exclusivă a Danemarcei, a mai adăugat acesta.

Danemarca și Suedia au anunțat mai multe explozii puternice

Menționăm că cea de-a patra scurgere s-a produs în gazoductul Nord Stream 2, în apropiere de o gaură mai mare identificată în conducta Nord Stream 1.

Referitor la cele alte trei scurgeri de gaz din conductele Nord Stream 1 şi 2 ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică, acestea au fost semnalate în zonele economice exclusive ale Danemarcei şi Suediei, în apropierea insulei daneze Bornholm.

În cursul zilei de luni, seismologii din Danemarca, dar și Suedia, au anunțat că au fost înregistrate explozii puternice în zonele respective. Amintim faptul că, în luna septembrie, livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1 au fost oprite de Rusia.

De cealaltă parte, noul gazoduct Nord Stream 2 nu a fost dat în exploatare în urma sancţiunilor europene impuse Rusiei după începerea agresiunii militare contra Ucrainei. Deşi au fost scoase din funcţiune, cele două conducte au rămas pline cu gaz.

Uniunea Europeană suspectează că un act de sabotaj este probabil cauza scurgerilor recente din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 şi a promis că va intensifica măsurile de protecţie a infrastructurii sale energetice în urma acestor incidente.