Statele din zona euro nu par să fi reușit să își corecteze propriile probleme financiare. Ba mai mult chiar, se discută tot mai aprins despre o „hemoragie” a crizei datoriilor suverane. Mai exact despre o extindere a crizei atât temporală cât și fizică. Nici măcar statele care aveau datorii reduse nu par a fi scutite de un nou val al crizei. Problema americană devine tot mai acută putând genera reacții în lanț. Iată, pe scurt, o scurtă istorie a crizei din zona euro:
16 octombrie 2009
Premierul Greciei, Geórgios Papandréou, avertizează public că finanțele țării sale se află „într-o situație critică”.
decembrie 2009
Cele trei mari agenții de rating, Fitch, Standard & Poor’s și Moody’s retrogradează Grecia. Guvernul de la Atena anunță ample tăieri de costuri.
29 ianuarie 2010
Spania anunță un plan de austeritate pe o perioadă de trei ani cu scopul de a își reduce datoriile cu 50 de miliarde de euro.
3 februarie 2010
Grecia adoptă un plan de salvare aprobat de Comisia Europeană. Statul elen este pus sub supraveghere.
8 martie 2010
Portugalia anunță un program de austeritate menit să-i reducă deficitul public record.
30 martie 2010
Irlanda pompează miliarde de euro în sistemul bancar pentru a îl menține pe linia de plutire.
23 aprilie 2010
Grecia este forțată să iasă de pe piața obligațiunilor din cauza dobânzilor prohibitive și apelează la ajutorul financiar al Uniunii Europene și al Fondului Monetar Internațional.
2 mai 2010
Grecia devine prima țară din zona euro care primește ajutor financiar de urgență. UE și FMI acordă un împrumut de 110 miliarde de euro însă solicită măsuri dure de austeritate.
5 mai 2010
În Grecia au loc proteste violente împotriva planului de austeritate iar trei persoane sunt ucise într-un incendiu provocat de o sticlă cu benzină. O zi mai târziu, parlamentul elen adoptă măsurile de austeritate.
10 mai 2010
UE și FMI crează un fond de stabilitate financiară în valoare de 750 miliarde de euro care ar trebui să servescă drept colac de salvare pentru orice stat din zona euro grav afectat de criza financiară. Banca Centrală Europeană anunță demararea unui program de achiziție de obligațiuni ale statelor din zona euro aflate sub presiune.
12-13 mai 2010
Spania și Portugalia anunță noi măsuri de austeritate.
29 iulie 2010
Parlamentul Italiei acceptă un nepopular plan de austeritate în valoare totală de 25 de miliarde de euro care vizează aducerea deficitului public sub control și liniștirea piețelor.
30 septembrie 2010
Deficitul public al Irlandei este revizuit atingând un record de 32% din PIB, cel mai mare dintr-un stat al zonei euro. Vina pentru acest deficit impresionant este pusă pe seama sumelor investite de guvern în bănci pentru a le salva de la colaps.
24 noiembrie 2010
Irlanda anunță noi măsuri de austeritate și pune în scenă un pachet de ajutor în valoare de 15 miliarde de euro. Sunt tăiate salariile din sectorul public și pensiile dar nu se ia în calcul o creștere a impozitului pe profit.
28 noiembrie 2010
UE și FMI acordă un ajutor de 85 de miliarde de euro Irlandei.
6 aprilie 2011
Portugalia cere ajutor internațional deși rezistase acestei tentații luni bune. Primul ministru Jose Socrates, nu mai găsește alte susrse viabile de finanțare.
5 mai 2011
UE și FMI pun la dispoziția Portugaliei un ajutor de 78 de miliarde de euro cu condiția să fie aplicat un amplu program de austeritate.
24 iunie 2011
Primul-ministru grec, Geórgios Papandréou, solicită un nou ajutor din partea UE, FMI și BCE, similar ca valoare celui primit în 2010.
29-30 iulie 2011
Parlamentul grec aprobă un plan care ar putea aduce economii de 28,4 miliarde de euro bugetului elen și lansează programul de privatizare solicitat de creditorii internaționali în schimbul unei noi tranșe de împrumut.
2 și 6 iulie 2011
Statele din zona euro și FMI acceptă solicitarea Greciei pentru un nou ajutor.
11 iulie 2011
Miniștrii de finanțe din zona euro stabilesc majorarea fondului de ajutor pentru statele membre aflate în criză cu 440 miliarde de euro. Crește teama de extindere a crizei datoriilor suverane.
21 iulie 2011
Liderii zonei euro stabilesc un nou plan de salvare a Greciei, în valoare totală de 159 de miliarde de euro. Sunt implicate pentru prima dată și sume povenite de la entități private, fapt solicitat de Germania.
2 august 2011
Comisia Europeană anunță că planificarea unor pachete de fonduri destinate salvării statelor mari din zona euro cu probleme, precum Spania sau Italia nu poate fi luată în calcul.
3 august 2011
Crește presiunea asupra Italiei și Spaniei. Costurile împrumuturilor se ridică la noi recorduri. Silvio Berlusconi solicită un plan de acțiune imediată în timp ce omologul să spaniol Luis Rodriguez Zapatero cere o întrunire imediată a membrilor UE pe tema crizei.
4 august 2011
Comisia Europeană solicită statelor care utilizează euro să apere moneda. Banca Centrală Europeană anunță relansarea programului de creditare a băncilor și dă semne că ar putea reîncepe să cumpere obligațiuni ale statelor cu probleme din zona euro.
6 august 2011
Retrogradarea ratingului SUA de către S&P dă frisoane liderilor europeni care se tem de efecte în lanț. O conferință telefonică de urgență, neconfirmată oficial, se pare că a avut loc în noaptea de sâmbătă, 6 august, spre duminică, 7 august.
…