Scurte observații asupra comerțului României din perioada de criză economică
Totuși, activitatea economică a existat și afacerile au mers înainte pentru că un stat nu poate să se oprească complet. Datele statistice preliminare publicate în epocă indicau un import de 560.366 t de mărfuri, ceea ce era destul de puțin după părerea experților.
Principalul partener comercial era Germania, cea care trimitea 22,6% din totalul mărfurilor. Era urmată de Polonia și Cehoslovacia. Franța, Anglia și SUA, mari puteri industriale, nu erau prea mult interesate de piața din Carpați cu toate că era o mare cerere de mașini, cele americane fiind apreciate în mod deosebit. Schimburi intense erau și cu Ungaria, cea care reușea să obțină o cotă din 7% din importurile României.
La capitolul importuri stătea în fruntea clasamentului Ungaria pentru anul 1931 cu 13,3% și apoi venea Marea Britanie cu 11,8%. Londra era interesată de petrol și produsele petroliere, substanțe absolut necesare în transporturile moderne și care nu erau obținute în arhipelag. Germania a început să devină un partener comercial din ce în ce mai interesat de mărfurile românești pe măsură ce economia era relansată prin masive comenzi de stat.
Datele statistice se referă și la colaborarea cu Uniunea Sovietică, un imperiu imens și în plină dezvoltare industrială. Ambele state puteau să aibă nevoie de mărfurile vecinului și un comerț intens s-ar fi putut dezvolta peste Nistru sau pe cale maritimă.
Conducerea de la Moscova n-a vrut să dezvolte comerțul din mai multe motive
Din păcate, partea română n-a reușit să aducă decât produse având o masă de 1.827 t, adică 0,3% din totalul importurilor în anul 1931. Apoi a ajuns sub 0,1%. Nu exista export spre lagărul comunist chiar dacă partea sovietică era deficitară și la capitolul alimente în 1932 și 1933.
Conducerea de la Moscova n-a vrut să dezvolte comerțul din mai multe motive. Dacă erau intensificate schimburile de mărfuri, putea să crească prosperitatea lumii capitaliste și această situație era de evitat. România nu putea să ofere utilaje industriale interesante pentru conducerea de la Kremlin. Partea sovietică nu importa bunuri capitaliste pentru ca nu cumva locuitorii lagărului stalinist să vadă diferențele de calitate și să laude tocmai lumea ce trebuia distrusă în numele ideologiei comuniste.
Criza economică din perioada 1929 – 1933, extinsă chiar până la războiul mondial declanșat în 1939, a fost întreținută prin tot felul de bariere politice și administrative, multe fonduri fiind dirijate spre industria militară. N-a fost o proastă funcționare a sistemului economic capitalist, ci liderii vremii au făcut prea puțin pentru creșterea nivelului de trai al maselor.
