Scutirea de la plata impozitului pe venit acordată programatorilor din IT în 2001 a fost una din măsurile care a generat creştere economică, ponderea în PIB a acestui sector ajungând de la 3% la 10%, potrivit asociaţie patronale din acest sector. "În anul 2000 toată zona IT reprezenta 3% din PIB, ajungând în prezent la 10% din PIB, în timp ce agricultura, unde lucrează o treime din populaţia ţării, a adus în cel mai bun an agricol 13% din PIB, în condiţiile în care primesc
Scutirea de la plata impozitului pe venit acordată programatorilor din IT în 2001 a fost una din măsurile care a generat creştere economică, ponderea în PIB a acestui sector ajungând de la 3% la 10%, potrivit asociaţie patronale din acest sector.
„În anul 2000 toată zona IT reprezenta 3% din PIB, ajungând în prezent la 10% din PIB, în timp ce agricultura, unde lucrează o treime din populaţia ţării, a adus în cel mai bun an agricol 13% din PIB, în condiţiile în care primesc şi subvenţii. În tot sectorul IT lucrează în prezent 90.000 de oameni”, a declarat vineri Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minorităţilor, la o conferinţă organizată de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).
El a adăugat că masura luată în 2001 privind scutirea de impozit a generat creştere economică şi este „frâna” căderii economiei.
Pambuccian, membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, a arătat că din anul aplicării scutirii de la impozit, numărul programatorilor IT care au plecat în străinătate a scăzut. În România se licenţiază anual 3.000 de programatori, din care 4% pleacă în străinătate.
„În prezent, de pe urma muncii a 16.000 de programatori, statul încasează 450 de milioane de euro anual, bani care reprezintă salariul anual brut a 83.500 de bugetari sau pensia anuală a 235.000 de oameni”, a spus Pambuccian.
El a explicat că eliminarea scutirii ar duce la reducerea locurilor de muncă şi implicit vor scădea şi veniturile la bugetul de stat.
„Dacă impozitarea veniturilor programatorilor se va face, fiecare programator va aduce anual la bugetul de stat 30.120 de euro, faţă de 28.200 de euro dacă nu se va aplica, dar în primul se vor pierde 1.600 de locuri de muncă în IT, ceea ce înseamnă o pierdere de 17,5 milioane de euro pe an, echivalentul a 3.200 de locuri de muncă bugetare sau pensia a 9.100 de pensionari, în al doilea an de 65,7 milioane euro şi în al treilea an 113,9 milioane euro”, a precizat Pambuccian.
El a afirmat că în momentul de faţă nu există altă soluţie anti-criză.
La rândul său, preşedintele ANIS, Liviu Drăgan, a afirmat că nu există nicio motivaţie ca impozitarea să se producă, pentru că statul câştigă mai mult prin neimpozitarea veniturilor programatorilor.
Ministerul Finanţelor Publice a anunţat joi că scutirea de la plata impozitului pe venit în cazul programatorilor IT va fi menţinută, precizând că eliminarea acestei facilităţi nu este inclusă în scrisoarea de intenţie către FMI sau în memorandumul cu UE.
„Vă aducem la cunoştinţă că în proiectul de lege privind unificarea bazelor de impozitare, în scrisoarea de intenţie care urmează a fi transmisă de către autorităţile române către Fondul Monetar Internaţional, cât şi în memorandumul de înţelegere cu Uniunea Europeană nu există nici un angajament privind eliminarea scutirii de la plata impozitului pe venit în cazul programatorilor IT”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.
Un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Fiscal conţinea o prevedere potrivit căreia veniturile din salarii obţinute ca urmare a activităţii de creare de programe de calculator vor fi impozitate.
SURSA: Mediafax