O data ce senatorii si deputatii se vor intoarce din vacanta (dupa 1 februarie), ei vor analiza anularea facilitatilor acordate in 2000. Proiectul de lege privind taxa pe valoare adaugata ar fi trebuit sa intre in vigoare la 1 ianuarie a.c, cu norme de aplicare cu tot. Din cauza intarzierilor, s-a pus la un moment dat problema promovarii lui prin ordonanta, dar Ministerul Finantelor Publice (MFP) infirma aceasta varianta.
„Proiectul a fost discutat in luna decembrie 2001 in sedinta Comisiei buget-finante din Senatul Romaniei si urmeaza procedura parlamentara de adoptare a legilor – analiza si dezbatere in comisiile de specialitate si in plenul celor doua camere – de la data reluarii lucrarilor Parlamentului”, a precizat Ruxandra Radulescu, director de relatii publice si comunicare in MFP.
Dupa adoptarea legii, echipamentele nu vor mai fi scutite de TVA, chiar daca unele taxe vamale vor fi zero. De pilda, produsele industriale din UE sunt exceptate de taxa vamala, in baza Acordului de Asociere la UE, dar se va calcula TVA la valoarea lor.
In schimb, Guvernul a propus, in proiectul inaintat la Parlament, amanarea platii TVA pentru achizitiile, de pe piata interna si din import, de utilaje, instalatii, echipamente, aparate de masura si control, pe perioada derularii investitiilor – dar nu mai mult de 30 de luni. Aceeasi prevedere va functiona si pentru aportul in natura la capitalul unei societati comerciale si pentru investitorii din zonele defavorizate, care vor pierde regimul special.
„Aceasta amanare nu reprezinta o facilitate. Este vorba de plata TVA in momentul in care echipamentul este pus in functiune. Imi vine greu sa cred ca cel care va face investitia va astepta mai mult de doua luni pentru a o pune in functiune”, considera Justinian Cucu, director departament consultanta Rentrop & Straton.
Liber-profesionistii nu mai platesc TVA
Pana la aprobarea noilor reguli, ramane in vigoare Ordonanta de urgenta nr. 17/2000, modificata si aprobata prin Legea nr. 547/MO nr. 676 din 25 octombrie 2001. Conform acesteia din urma, liber-profesionistii si persoanele autorizate vor avea scutire de TVA prin efectul legii, fara alte formalitati. Pentru celelalte categorii, plafonul de scutire a devenit 125 milioane lei venit anual.
Cei care vor incasa mai mult de 125 milioane lei „sunt obligati sa depuna declaratie de mentiuni in termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea, in vederea atribuirii de cod fiscal, precedat de litera R, care atesta calitatea de platitor de TVA”, stabileste Legea nr. 547/2001.
In schimb, platitorii de TVA, care au venituri sub noul plafon de scutire, pot iesi din acest regim printr-o cerere catre fisc. „Deocamdata, majoritatea intreprinzatorilor asteapta sa se limpezeasca lucrurile. Au rezerve cu privire la noua lege – problemele in aplicare, interpretari diferite, prevederi cu efect retroactiv. Nu ar fi prima oara cand apar”, adauga Justinian Cucu. Consultantul Rentrop & Straton considera ca vor fi destul de multe firme care vor renunta la „avantajul de a fi platitoare de TVA”, numai pentru a scapa de calvarul formalitatilor si de birocratie.
Reguli actuale privind TVA
– sunt scutite de plata TVA activitatile agentilor economici care realizeaza venituri mai mici de 125 milioane lei/an
– scutire de TVA pentru masinile, instalatiile, echipamentele industriale, know-how, importate de intreprinderile mici si mijlocii si de investitorii din zonele defavorizate
– rambursare TVA la o luna, in cel mult 30 de zile, pe baza documentatiei si verificarilor fiscului si, in unele cazuri, garantii
– scutire liber-profesionisti si persoane autorizate: avocati, notari, arhitecti, ingineri, consultanti, auditori financiari, experti contabili si tehnici, contabili autorizati sau alte profesii desfasurate independent
– cota zero TVA la exporturi cu conditia incasarii acestora in valuta
– scutirea de TVA pentru materiile prime si materialele importate destinate realizarii de produse finite pentru export, in termen de 90 de zile de la data efectuarii
-pana acum nu existau prevederi exprese cu privire la rambursarea ilegala de TVA
Proiect de lege
– plafon de scutire 750 milioane lei/an. Cei care au venituri sub plafon pot opta pentru plata taxei
– anularea scutirii pentru importuri de utilaje IMM, inclusiv in zonele defavorizate. In schimb, plata TVA va fi amanata pana la realizarea investitiei (maximum 30 luni). Scutirea de taxe vamale nu va mai implica scutire de TVA
– rambursare la o luna, in maximum 30 de zile, fara verificari decat in cazuri speciale, suspectate de rea-credinta, cand se pot solicita si garantii
– scutire liber-profesionisti si persoane autorizate: avocati, notari, arhitecti, ingineri, consultanti, auditori financiari, experti contabili si tehnici, contabili autorizati sau alte profesii desfasurate independent
– se elimina conditia incasarii in valuta pentru cota zero de TVA
– a fost eliminata scutirea de TVA pentru materiile prime si materialele importate destinate realizarii de produse finite pentru export
inchisoare de la un an la sapte ani pentru cei care solicita rambursari de TVA si determina incorect, cu rea-credinta, TVA de rambursat