Artiști de top se pregătesc pentru Eurovision 2022, însă doar o parte dintre aceștia vor putea merge mai departe. Joi, 10 februarie, publicul alege doar 5 piese din cele 45 propuse. Ce au preferat românii?
Au fost emoții mari astăzi, 10 februarie 2022. Publicul a avut la dispoziție 24 de ore pentru a alege 5 din cele 45 de piese care vor intra în etapa următoare a selecției la Eurovision România.
În ceea ce privește votarea, aceasta a început încă de miercuri, de la ora 20.00, pe pagina oficială a competiției muzicale. Oamenii mai pot vota până joi seară, la aceeași oră. Pe lângă cele 5 piese pe care publicul le va alege, alte 15 piese vor fi alese de membrii juriului din care fac parte anul acesta Ozana Barabancea și Alexandra Ungureanu, dar și alte persoane avizate din domeniu.
De menționat este faptul că primul show live urmează să fie transmis la TVR, în data de 12 februarie, iar atunci emoțiile vor fi și mai mari în contextul în care, în cele 20 de melodii înscrise, doar 10 vor trece mai departe în marea finală programată pentru data de 5 martie 2022.
Până la momentul actual, piesa care a reușit să atragă cel mai mult atenția este cea a grupului E-an-na, intitulată „Malere”. Combinația dintre muzică etno și rock este una inedită, melodia ajungând în trendingul de pe YouTube, pe locul 22.
Amintim faptul că în primă fază, 46 de artiști s-au înscris pentru a reprezenta România la Torino, în luna mai 2022, însă până la data de 5 februarie, una dintre concurente, Barbara Tesija a anunțat că se retrage.
Cine participă la Eurovision 2022
În ceea ce privește restul concurenților, în acest an, la Eurovision participă printre alții, Cream, Minodora și Diana Bucșa, Dora Gaitanovici, Ciro de Luca, Carmen Trandafir, Cezar Ouatu și Dan Helciug.
De menționat este faptul că cea mai mare surpriză de la Eurovision a fost Costi Ioniță. Clipul la melodia cu care vrea să parieze la Eurovision a strâns 643.000 de vizualizări într-o lună, mult mai puțin față de cealaltă piesă apreciată de fanii muzicii de petrecere, „Mare e lumea”, care numără 22 de milioane de urmăritori.
Pe de altă parte, melodia interpretată de Elena Ionescu și Mandinga a fost pe locul 12, la jumătatea clasamentului, obținând în acel an 71 de puncte.
Amintim faptul că în ultimii ani, România nu a reușt să se califice la Eurovision. Mai exact, din 2018 și până acum țara noastră a ratat finala europeană a concursului muzical. Referitor la artiști, The Humans, Ester Peony și Roxen au fost cei care au reprezentat țara, însă din păcate, piesele lor nu au fost bine primite de jurați.