Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a pus vineri în transparenţă decizională un proiect de hotărâre de Guvern privind alocarea a aproximativ 29 milioane lei oraşului Măcin (judeţul Tulcea) pentru dezvoltarea infrastructurii, rutiere în scopul eliminării traficului greu din localitate, anunţă un comunicat de presă al instituţiei.
Potrivit proiectului, suma, în cuantum de 28.819.000 lei, provine din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
În documentul pus în dezbatere publică pe site-ul MDRAP se precizează că banii vor merge la bugetul local al oraşului Măcin ”pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere privind eliminarea traficului greu din oraşul Măcin prin realizarea investiţiei ‘Reabilitarea şi extinderea drumului de exploatare DE406′”.