Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat la Digi24 că speră să nu se ajungă la disponibilizări la Metrorex. Acesta a precizat că nu are numărul exact al oamenilor care ar trebui să plece pentru ca nivelul de cheltuieli să fie cel de anul trecut, transmite news.ro.

Ministrul punctează că salariile s-au dublat în ultimii cinci ani, un consilier al directorului ajungând să primească 9.500 de lei în mănă, ceea ce este mai mult decât primesc consilierii ministrului.

„Nu am o cifră exactă, dar este în legea bugetului de stat: o companie care a avut pierderi mari anul trecut, nu poate avea cheltuieli cu personalul decât cât avea la începutul anului 2020. Ca urmare a aşa-zisei negocieri a Contractului Colectiv de Muncă, în condiţii de pandemie, s-au crescut salariile cu 18 la sută. (…) S-au dublat salariile în 5 ani, sporul de metrou care ar fi trebuit primit de către cei care cu adevărat lucrează în condiţii mai grele, este primit nediscriminatoriu. Şi cei care stau în birouri primesc spor de condiţii dificile”, a spus ministrul Transporturilor la Digi24.

Cheltuielile cu personalul s-au triplat în ultimii cinci ani

De asemenea, ministrul mai afirmă că în ultimii cinci ani cheltuielile cu personalul s-au triplat, cu toate că veniturile au rămas constante, până la pandemie, când s-au prăbuşit.

„În aceste condiţii, legal vorbind, nu există decât varianta ori de a renegocia acel contract de muncă sau aceeaşi sumă de bani poate să ajungă la tot personalul actual”, a mai afirmat Drulă.

Ministrul a precizat că un consilier al directorului Metrorex câştigă dublu faţă de cât câştigă consilierii unui ministru, respectiv 9.500 de lei în mână.

Întrebat din nou despre disponibilizări, ministrul a precizat că speră să nu se ajungă la această soluție.

„Sper să nu se ajungă acolo, nu îmi doresc ca asta să fie soluţia. Nu era nevoie de negocierea Contractului colectiv de muncă. Avem o lege, Legea 55, care spune că toate contractele colective de muncă se prelungesc automat pe perioada stării de alertă şi încă 90 de zile. Suntem încă în stare de alertă”, a declarat ministrul.

Acesta a reiterat ideea că Consiliul de Administraţie trebuia să negocieze noile salarii, dar a delegat mai departe unei comisii de negociere formată din 15 oameni, din care 10 erau membri ai sindicatului.

„Deci a negociat sindicatul cu sine”, a conchis Drulă, care a mai precizat că raportul Corpului de Control va fi publicat luni.

Sursă foto: Inquam Photos / Alexandru Busca