O decizie în acest sens va fi luată după finalizarea bugetului pentru anul viitor.
„Cele două zone nu se afectează: mă refer la partea de investiţii şi la salariile cuvenite celor care trebuie să rămână în administraţie. Care trebuie acesta poate fi înlocuit, ca număr, cu suficient de mare încât să meargă în administraţie”, a spus Eugen Teodorovici, într-o emisiune la TVR1.
Întrebat, ministrul Finanţelor a răspuns că este obligatorie o reformă a administraţiei publice. „Cred că este de bun simţ să te gândeşti, pentru că ne dorim, cu toţii, o administraţie, şi locală şi centrală, eficientă. Asta înseamnă ce? Să ai oameni, nu foarte mulţi, exact câţi trebuie, mai bine plătiţi sunt deja. Legea există, ca să fim mai eficienţi. Nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau”, a detaliat Teodorovici.
Mai exact, când discută bugetul pentru anul viitor, MFP poartă discuţii bilaterale cu fiecare minister, conform oficialului citat. „În principal, avem o listă cu cele mai mari zone unde se cheltuie banii publici – transporturi, sănătate şi alte ministere care au foarte multe economii în subordine – energia, economia. (…) Din păcate, ani de zile s-au încărcat aceste structuri. (Este momentul) să spunem «Stop». Nu doar Stop, ci şi în sens invers”, a mai spus Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a menţionat că nu va fi doar o evaluare a ministerului şi a structurii proprii, ci şi una a structurilor din subordine.
„Noi trebuie să prezentăm bugetul în noiembrie anul acesta. Până în noiembrie, discuţia se încheie. Au avut ieri (n.red. – luni) ministerele termen să ne trimită bugetele pe 2019, în baza unor limite pe care noi le-am impus pe anul viitor şi vine discuţia bilaterală. (…) Stăm o zi, o noapte, două nopţi, nu contează, trei zile”, a explicat Teodorovici citat de zf.ro.