Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, o organizație sindicală care numără circa 40.000 de angajați ai Ministerului de Interne, face un nou apel la Guvernul României și la Parlament în contextul tensiunlor actuale dintre Rusia și Ucraina. Președintele sindicatului SNPPC, Vasile Zelca, le cere politicienilor să actualizeze pensiile militare de stat și să aplice Legea salarizării, majorând salariile în raport cu acest act normativ.
Mai mult, Vasile Zelca le transmite mai-marilor țării că, în contextul tensiunilor dintre Ucraina și Rusia, România are nevoie de o Poliție puternică. Totodată, el lansează un avertisment serios, anume că, dacă Poliția Română nu va fi întărită, străzile ar urma să fie ocupate de infractori.
„În perioada 14-17.02.2022 au avut loc bilanțurile pe anul trecut ale inspectoratelor generale din MAI: Poliția Română, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări, Jandarmeria și celelalte Arme.
Constatăm, de la un an la altul, că rezultatele cu care șefii de Armă se fălesc sunt din ce în ce mai bune, acest lucru având loc pe fondul unor investiții și progrese timide, mai ales în ceea ce privește Poliția Română, văduvită de fondurile necesare modernizării logistice, intervenției operative eficiente, protecției polițistului, încadrării miilor de posturi vacante – mai ales în mediul rural, unde serviciul polițienesc este aproape de colaps -, diminuării deficitului major de personal, care impune ore suplimentare efectuate de mai toti polițiștii, ore nerecuperate și nici plătite conform legii, și multe alte probleme, pe care SNPPC le clamează de ani buni.
Deficitul mediu în operativ este undeva la 25%, dar ajunge și la peste 50%, în unele Secții/Posturi rurale, ceea ce, pe românește, înseamnă că doi-trei polițiști muncesc cât pentru patru.
„Dacă nu întăriți Poliția, strada va fi ocupată de infractori”
Apreciem faptul că ministrul Afacerilor Interne a avut curajul să iasă în public cu salariile noastre de baza – între 2.300 și 4.000 lei, pentru funcțiile de execuție, adică acei polițistii care patrulează pentru liniștea comunității, prind hoți, tâlhari, criminali, violatori, instrumentează dosare penale, combat fenomenele infracționale, sunt în linia I a prevenirii pandemiei, asigură securitatea frontierelor terestre, fluviale, maritime și aeriene, dar și regimul juridic al străinilor în România etc. -, dar recunoașterea problemei nu este, în sine, și o soluție de rezolvare a ei, așa că așteptăm măsuri legislative adecvate, nu compasiune guvernamentală!
Solicităm din nou Guvernului și Parlamentului, în al 13-lea ceas, să se întoarcă cu fața catre POLITISTII, PERSONALUL CONTRACTUAL și REZERVIȘTII din MAI și să aplice Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017, precum și Legea pensiilor militare de stat nr. 223/2015, asa cum au fost promulgate, fără ciuntiri financiare ,,rezolvate”, întotdeauna, la final de an bugetar, prin OUG!
În vremuri de crize politice, economice, sociale, cu un conflict armat care fierbe la granițele țării, societatea are nevoie de o POLIȚIE PUTERNICĂ și MOTIVATĂ, capabilă să asigure SIGURANȚA PUBLICĂ necesară cetățenilor și statului!
Domnilor guvernanți, domnilor politicieni, nu uitați: DACĂ NU ÎNTĂRIȚI POLIȚIA, STRADA VA FI OCUPATA DE INFRACTORI!”, transmite președintele SNPPC, Vasile Zelca, într-o scrisoare transmisă guvernanților.