Secretarul de stat în Ministerul Energiei anunță că situația gazelor și energiei electrice nu este deloc bună pentru la iarnă. Dacă la gaze stăm puțin mai bine, în cazul energiei electrice sunt probleme extrem de mari.
Doru Vișan, secretarul de stat în Ministerul Energiei, a precizat că rezervele de gaze sunt departe de situația de anii trecuți dar este asigurat consumul pentru la iarnă. În ceea ce privește energia electrică, situația nu arată deloc bine, scrie b1.ro.
„Curba de consum este asigurată pentru acesta iarnă, de asta vă asigur, (…), dar nu suntem în situația anilor trecuți, atunci când stăteam mai bine”, a declarat Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, la conferința „Energie pentru Responsabilitate”.
Problemele cu energia electrică sunt atât de grave încăt Guvernul a trebuit să sisteze lucrările la o centrală termică.
„Situația la gaze este mult mai bună, dar, din păcate, situația pe piața de energie electrică (…) nu este atât de bună. Am fost nevoiți să reconfigurăm capacitățile vechi de la Iernut (Centrala de la Iernut – n.r.), să reconfigurăm oprirea planificată pentru circuitul răcire și lucrările care s-au făcut acolo, astfel încât să avem și în această iarnă cei 300 MW minim pe care i-am avut tot timpul”, a mai spus secretarul de stat.