Federaţia are mai multe revendicări. Între altele, solicită plenului Camerei Deputaților și Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice „respingerea Proiectului de lege PL-x nr. 9/2019 de modificare și completare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, prin care se urmărește legiferarea împroprietăririi fără drept cu terenuri agricole sau forestiere a formelor asociative ale comunităților din fostele regiuni grănicerești, respectiv împroprietărirea fără drept cu terenuri forestiere în suprafață de până la 30 de hectare din fondul forestier proprietate publică a statului, a unităților de cult care au deținut în folosință sau administrare și nu în proprietate astfel de suprafețe”.
Reprezentanţii federaţiei spun că proiectul de lege Pl-x nr. 9/2019 încalcă Constituția României, care statuează la art. 136 că proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.
„Proiectul de lege Pl-x nr. 9/2019 încalcă Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, care la art. 34 prevede că terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia. Proiectul de lege Pl-x nr. 9/2019 transformă o lege de reconstituire a dreptului de proprietate (Legea nr. 1/2000), a cărui scop este acela de a înfăptui un act reparatoriu față de proprietarii cărora regimul comunist le-a confiscat proprietățile sau urmașii acestora, într-o lege neconstituțională de împroprietărire fără drept a unităților de cult și a formelor asociative ale comunităților din fostele regiuni grănicerești”, arată sindicaliştii.
Proiectul de lege Pl-x nr. 9/2019 creează posibilitatea ca orice persoană juridică să formuleze cereri de constituire a dreptului de proprietate, chiar dacă titlurile de proprietate au fost anulate prin hotărâri judecătorești rămase definitive.
„În urma evaluării impactului pe care propunerea legilativă de modificare și completare a Legii nr. 1/2000 îl va avea asupra fondului forestier proprietate publică a statului, a rezultat o diminuare cu peste 650.000 ha a fondului forestier proprietate publică a statului, iar ca efect social dispariția a peste 3.000 locuri de muncă”, precizează ei.
Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva solicită Parlamentului României înființarea unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri și luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale de păduri. Pădurile sunt și trebuie să rămână un bun de interes strategic pentru România.
În plus, solicită plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative PL-X nr. 16/2019 prin care drumurile forestiere, lucrările de corectare a torenţilor și terenurile forestiere aferente acestora, care deservesc fondul forestier proprietate publică a statului, sunt trecute cu titlu gratuit din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. Guvernului României nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.
„Se solicită Camerei Deputaților respingerea Proiectului de lege adoptat de Senat în data de 06.03.2019 (L415/2018) pentru aprobarea O.U.G nr. 56/2018 de completare a Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, prin care se urmărește transformarea unor regii în societăți pe acțiuni. Federația Silva a solicitat Guvernului României, a nu se da curs unui astfel de act normativ prin care inclusiv regiile naționale pot fi reorganizate ca societăți comerciale. Se solicită Parlamentului României ca prin propunerea legislativă înregistrată la Senat cu nr. B32/2019 privind modificarea și completarea Statutului personalului silvic să se țină seama de necesitatea asigurării unei protecții reale a personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor, asigurarea unei salarizări corespunzătoare pentru personalul silvic și introducerea unor activități din silvicultură în categoria condițiilor speciale de muncă”, mai precizează federaţia.
De asemenea, solicită Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Apelor și Pădurilor ca legislația silvică să fie elaborată cu consultarea specialiștilor silvici din cadrul Academiei Române, Academiei de Științe Agricole și Silvice, Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, Societății inginerilor silvici din România ”Progresul Silvic”, Federației pentru Apărarea Pădurilor, Confederației Consilva, Federației Sindicatelor Silva, Asociației Pensionarilor Silvici din România și Asociației Proprietarilor de Păduri din România. Solicităm respectarea și aplicarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională.
„Revendicările susținute de Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva au ca scop salvarea pădurilor României de la distrugere, consolidarea activității administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, garantul asigurării unei gestionări durabile a pădurilor statului, precum și reconsiderarea rolului silvicultorilor în societate”, adaugă ei.
În situația nesoluționării revendicărilor, Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva va relua în data de 26 martie acțiunile de protest la Camera Deputaților.