Semnal de alarmă din partea celor două federații sindicale din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Acestea „solicită Guvernului României să intervină și să stopeze politica de umilire a personalului din sistemul național de educație”, potrivit unui comunicat comun primit de Edupedu.ro.

„Angajații din învățământ nu mai acceptă să fie umiliți! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – federații sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – solicită Guvernului României să intervină și să stopeze politica de umilire a personalului din sistemul național de educație!”, arată sursa citată.

Reacția reprezentanților profesorilor vine după declarațiile ministrului interimar al Sănătății, care a denunțat o presiune publică pentru introducerea testelor de salivă în școli și a acuzat comportamentul unor „pedagogi”, despre care a spus că fug de răspundere.

„Acuzațiile domnului ministru Cseke Attila-Zoltan, referitoare la fuga de răspundere a „pedagogilor”, ne determină să îi reamintim acestuia că, în ultimii ani, Guvernul României a fugit de răspunderea care îi revedea, conform Legii cadru de salarizare, față de personalul didactic, amânând acordarea majorărilor salariale prevăzute de lege”, scriu reprezentanții cadrelor didactice în documentul citat.

„Înainte de a acuza o categorie socio-profesională că fuge de răspundere, ar trebui ca guvernanții să își analizeze propriul comportament din ultimii ani”, potrivit sindicatelor.

În ceea ce privește testele de salivă, aceștia susțin că toate declarațiile ministrului sunt contrazise.

Profesorii amenință Guvernul cu proteste

„Declarațiile publice ale domnului Cseke Attila-Zoltan, ministrul sănătății, din data de 17.11.2021, conform cărora testele de salivă nu sunt un act medical și este în responsabilitatea Ministerului Educației de a decide cum se face aplicarea acestor teste, sunt contrazise de conținutul Instrucțiunii nr. CAZ/3811/12.11.2021, care este aplicabilă”, mai spune sursa citată.

În același timp, sindicatele avertizează că dacă până mâin Guvernul României nu va intervenți și nu va modifica instrucțiunile privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă în cazul elevilor, de luni, 22 noiembrie vor începe protestele la nivel național.

„În situația în care, până vineri 19.11.2021, Guvernul României nu va interveni pentru modificarea Instrucțiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariații unităților de învățământ ci, cu prioritate de către părinți/reprezentanții legali ai acestora, luni, 22 noiembrie 2021, începând cu orele 13.00, membrii noștri de sindicat vor picheta sediile prefecturilor județene și al Ministerului Sănătății/Guvernului României. În plus, în condițiile în care nu se renunță la această decizie, colegii vor aplica ad litteram – pas cu pas – Instrucțiunea, ceea ce înseamnă că procesul de predare-învățare-evaluare va fi afectat grav din cauza acestei testări”, mai precizează sursa citată.