SUA și Iranul s-au aflat la un pas să intre oficial în razboi, în cursul zilei de joi, după ce președintele Donald Trump a ordonat atacuri aeriene asupra mai multor ținte aflate pe teritoriul țării orientale. Motivul discordiei, o dronă americană doborâtă de iranieni.
Statele Unite au fost joi foarte aproape să declanșeze ostilitățile armate împotriva Iranului. Ordinul de atac a fost dat, dat avioanele americane au fost întoarse din aer, scrie presa internațională.
Prședintele Donald Trump a aprobat inițial atacuri asupra mai multor obiective iraniene, vizând radare sau baterii de rachete, în urma doborârii în dimineața zilei de joi a unei drone americane de către armata iraniană.
Surse provenind din rândul oficialilor americani au declarat presei că operațiunea era deja în curs, dar Pentagonul a suspendat executarea ordinului înainte de lansarea vreunei rachete, ca urmare a revocării sale de la Casa Albă.
Sursele citate au spus că nu cunosc motivele suspendării operaţiunii – dacă aceasta s-a datorat unei schimbări de opinie a lui Trump sau a avut la bază raţiuni logistice – şi nici nu au putut indica dacă atacurile au fost anulate sau amânate.
S-ar putea totuși ca președintele Donald Trump să se fi răzgândit: după ce a aflat de doborârea dronei, el a postat pe Twitter un mesaj pe un ton ameninţător: ”Iranul a făcut o mare greşeală!”. Câteva ore mai târziu, Trump a redus însă importanţa evenimentului şi a spus că-i vine greu să creadă că a fost ceva intenţionat, evocat posibilitatea unei erori umane.
Teheranul a motivat doborârea dronei prin faptul că aceasta intrase în spaţiul său aerian pentru misiuni de supraveghere. Varianta Pentagonului este că aparatul se afla deasupra apelor internaţionale într-o misiune de recunoaştere.
Relația dintre Statele Unite şi Iran s-a deteriorat după ce Trump a decis retragerea ţării sale din acordul nuclear cu Teheranul şi puterile europene.
Ulterior, SUA au introdus și restricții economice Iranului.