Se anunță scumpiri pentru lactate până la sărbătorile Pascale din acest an. Cel puțin așa anunță crescătorii de ovine, care spun că produse precum telemeaua de oaie ar urma să se scumpească cu peste 10%, transmite Gândul.
Fermierii spun că aceste scumpiri se datorează faptului că ministrul Agriculturii a înjumătățit subvenţia, în contextul în care prețului cerealelor şi al medicamentelor pentru animale au fost deja majorate.
Dacă până anul trecut li se oferea un ajutor de aproximativ 20 de lei pe cap de animal crescătorilor de oi și capre, anul acesta ei vor primi doar 10 lei. Astfel, după ce plafonul pentru subvenţiile plătite din bugetul naţional a fost înjumătăţit, fermierii anunță scumpiri ale produselor cu cel puțin 10%.
„Scumpirea este o consecință logică și datorită faptului ce cerealele s-au scumpit și datorită faptului că medicamentele s-au scumpit. (…) Faptul că în plină pandemie și în plină criză înjumătățești acei bănuți care oricum erau foarte puțini mie mi se pare o atitudine anti-românească”, a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din județul Alba, citat de Horia Moruțan.
INS: Producția de lapte de vacă a crescut
Pe de altă parte, potrivit unui comunicat transmis săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică, cantitatea de lapte de vacă preluată din exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut cu 2,1% în ianuarie 2021, comparativ cu luna similară a anului precedent, respectiv cu 1.764 tone.
Creşteri ale producţiei s-au înregistrat la unt cu 57 tone (+6,2%) şi brânzeturi cu 92 tone (+1,3%) şi scăderi la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 1846 tone (-8,8%), smântână de consum cu 320 tone (-5,4%) şi lapte de consum cu 887 tone (-2,8%).
Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut în luna ianuarie 2021 cu 217 tone (-1,7%) faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.
De asemenea, în luna ianuarie 2021 comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă pe care au colectat-o unităţile procesatoare a crescut cu 1.524 tone (+1,8%).
Producţia s-a majorat în luna ianuarie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 1583 tone (+9,1%) şi la brânzeturi cu 542 tone (+7,9%).
Producţia a scăzut la următoarele produse lactate: unt cu 558 tone (-36,4%), smântână de consum cu 924 tone (-14,1%) şi lapte de consum cu 2234 tone (-6,9%).
Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut în luna ianuarie 2021 faţă de luna precedentă cu 30 tone (-0,2%).