Dacă Statele Unite și China nu își repară relația, riscăm un nou Război Rece. Două strategii rivale geopolitice și militare ar reprezenta „pericole” și vor împărți lumea, este cel mai recent avertisment al șefului ONU.
Avertisment fără precedent pentru China și SUA: Riscăm un nou Război Rece mult mai periculos
Avertizând asupra un unui potențial nou Război Rece, secretarului-general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel la China și Statele Unite să-și repare relația „complet disfuncțională” înainte ca problemele dintre cele două puteri să se extindă și în restul lumii.
Într-un interviu pentru Associated Press, Guterres a declarat că cele două mari puteri economice ale lumii ar trebui să coopereze în materie de schimbări climatice și să negocieze mai puternic în domeniul comerțului și tehnologiei, în ciuda disputelor politice cu privire la drepturile omului, economie, securitatea online și suveranitatea în Marea Chinei de Sud. „Din păcate, astăzi avem doar confruntări”, a declarat Guterres în interviul pentru AP.
„Trebuie să restabilim o relație funcțională între cele două puteri”, a spus el. ”Este esențial să abordăm problemele vaccinării, ale schimbărilor climatice și multe alte provocări globale care nu pot fi rezolvate fără relații constructive în interiorul comunitate și mai ales între superputeri”.
Avertisment cu privire la riscul divizării lumii
În urmă cu doi ani, Guterres a avertizat liderii globali cu privire la riscul divizării lumii, Statele Unite și China creând interneturi, valută, comerț și reguli financiare rivale „și propriile strategii geopolitice și militare cu miză zero”.
El a reluat acest avertisment, adăugând că două strategii rivale geopolitice și militare ar reprezenta „pericole” și vor împărți lumea.
„Trebuie să evităm cu orice preț un Război Rece care ar fi diferit de cel din trecut și probabil mai periculos și mai greu de gestionat”, a spus Guterres.
Acordul SUA-Marea Britanie pentru a furniza Australiei submarine cu propulsie nucleară, nedetectabile în Asia, „este doar o mică piesă dintr-un puzzle mai complex, din această relație complet disfuncțională între China și Statele Unite”, a continuat Guterres.
Cu ce probleme se vor confrunta liderii mondiali?
În interviul pentru AP, secretarul general ONU a abordat și trei probleme majore cu care se vor confrunta liderii mondiali în această săptămână: înrăutățirea crizei climatice, pandemia și viitorul incert al Afganistanului sub conducătorii talibani.
Guterres, de asemenea, a criticat eșecul țărilor de a lucra împreună pentru a combate încălzirea globală și a se asigura că oamenii din fiecare țară sunt vaccinați. El a considerat „total inacceptabil” faptul că 80% din populația din Portugalia sa natală a fost vaccinată, în timp ce în multe țări africane mai puțin de 2% din populație este vaccinată.
Sursă foto: Dreamstime