Românii care merg în Bulgaria nu vor mai avea nevoie de certificat COVID. Măsura este eliminată din 13 aprilie

Bulgaria nu va mai solicita certificatul verde COVID, începând de miercuri, 13 aprilie, pentru persoanele care sosesc din Macedonia de Nord, Turcia, România, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Israel şi Egipt, scrie agenția BTA.

Anterior, acest certificat trebuia să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală, însă un comunicat de presă al Ministerului bulgar al Sănătății arată că nu mai este nevoie de acest document. De asemenea, în comunicat se mai arată că ministrul bulgar al Sănătății, Asena Serbezova, a emis un ordin în acest sens.

Pe de altă parte, comunicatul mai arată că personalul Alianței Nord Atlantice care participă la sesiuni internaționale de pregătire și contingente multinaționale nu vor mai trebui să arate certificatul COVID, indiferent din țările din care vin. Același lucru se aplică și pentru civilii care îi însoțesc, mai arată presa internațională.

Italia continuă să ceară certificatul COVID

Cu toate că Italia a relaxat măsurile de protecție împotriva coronavirusului, cetățenii care doresc să ajungă în această țară trebuie să prezinte în continuare certificatul COVID.

Pe de altă parte, certificatul verde pentru restaurantele în aer liber și pentru transportul public local sau regional a fost eliminat. Referitor la măștile de protecție, acestea rămân în continuare obligatorii, în interior, până la data de  30 aprilie.

Trebuie subliniat faptul că, spre deosebire de alte țări europene, în Italia, campania de vaccinare anti-covid s-a dovedit a fi un succes în ceea ce privește reducerea poverii asupra spitalelor. Mai exact, aproximativ 84% dintre italieni au primit cele două doze de vaccin recomandate, în timp ce peste 65% dintre persoane au făcut deja doza booster.

Amintim faptul că Italia a fost una dintre cele mai afectate țări de pandemia de COVID din Europa. În ultimii doi ani, pe teritoriul țării au fost înregistrate 159.383 de decese, al optulea cel mai mare număr din lume, și peste 14,6 milioane de cazuri, scrie Reuters.

La începutul lunii martie, când mulți se așteptau ca pandemia să fie aproape de final, numărul infectărilor a crescut din nou, atât în Italia cât și în alte țări europene, însă lucrurile s-au stabilizat.

Drept urmare, Guvernul a decis astfel să limitele de prezență în sălile de sport în aer liber și în interior, dar și obligativitatea vaccinării pentru cei de peste 50 de ani pentru a merge la serviciu. Pe de altă parte, angajații din sănătate sunt, în continuare, obligați să se vaccineze.