Se aplică de vineri, 8 octombrie! Au intrat imediat în carantină. Nu vor mai avea voie să iasă din casă
Autoritățile anunță că rata de infectare în municipiul Sibiu a fost, vineri, de 8,25 la mia de locuitori. În acest context, s-a decis impunerea carantinei de noapte. Așadar, sibienii nu mai au voie să iasă din case de vineri seara, de la ora 20:00. Potrivit unei comunicări a Prefecturii Sibiu, carantina de noapte se va aplica în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 20:00 și 05:00.
”Având în vedere situaţia epidemiologică înregistrată la nivelul municipiului Sibiu şi a localităţii Bazna, reamintim cetăţenilor faptul că începând de astăzi, vineri, 08.10.2021 se aplică măsurile specifice pragului de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile mai mare de 6 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori (…) Se instituie carantina de noapte şi astfel se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00”, a transmis, vineri seară, Prefectura Sibiu.
Prefectura Sibiu anunță că în cursul zilei de luni vor fi luate alte măsuri din cauza creșterii ratei de infectare.
Cine este respectat de la regulă
Potrivit autorităților, în cazul în care se instituie carantina de noapte, există anumite excepții, astfel:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
- deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.
Mai mult decât atât, persoanele care sunt vaccinate sau care au trecut prin boală și se află în intervalul 15-180 de zile de la acel moment reprezintă o excepție de la carantina de seară.
De asemenea, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-22,00.