Este vorba despre stațiunea montană Sinaia, în care vor fi aplicate restricții de circulație de duminică, 11 aprilie. Comitetul Județean pentru Situații de Urgentă a luat decizia respectivă după ce rata de infectare cu COVID-19 a atins 4,49 cazuri la mia de locuitori.
O locație favorită a românilor, plasată sub restricții! Autoritățile au decis. Se va întâmpla în curând
Începând cu data de 11 aprilie, în zilele de vineri-duminică vor fi valabile restricții care vizează circulația persoanelor, dar și programul magazinelor, conform deciziei aprobate astăzi de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Astfel, se va interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20:00 – 5:00. Excepţiile sunt deplasările în interes profesional, pentru asistenţa medicală care nu poate fi amânată, achiziţionarea de medicamente, deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit, pentru asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau deces, în aceste cazuri fiind prevăzută obligaţia prezentării autorităţilor abilitate o declaraţie pe proprie răspundere, completată în prealabil.
Restricţii similare vor intra în vigoare în comunele Apostolache şi Talea
Totodată, operatorii economici îşi vor desfăşura activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5:00 – 18:00, potrivit noilor restricții anti-COVID.
Conform aceleiaşi decizii, restricţii similare vor intra în vigoare în comunele Apostolache şi Talea iar în comuna Olari, unde rata de infectare este de 8,01 cazuri la mia de locuitori, noile măsuri restrictive vor fi valabile pe parcursul întregii săptămâni.
Ce restricții vor fi impuse de Paște și 1 Mai?
Executivul condus de către Florin Cîţu a prelungit joi starea de alertă pentru 30 de zile și a adăugat noi prevederi pentru perioada Sărbătorilor de Paște. De asemenea, Hotărârea de Guvern prevede limitarea gradului de ocupare în stațiunile de pe litoral la 70%.
Potrivit documentului adoptat de Guvern, în noaptea de Înviere sunt ridicate restricțiile de circulație. Astfel, românii vor putea merge la slujbă și pot circula până la ora 5 dimineața.
Mai mult, Guvernul a prelungit programul magazinelor până la ora 20:00 în localitățile unde rata de incidență nu ar fi permis ca acestea să fie deschise după ora 18:00, însă doar pentru zilele de vineri 23 aprilie și în Vinerea Mare, pe 30 aprilie.
„Prin excepţie de la prevederile alin. (3) şi (4), în zilele de 23 aprilie și 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00-20,00.
În intervalul orar 20,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.”, se arată în anexa Hotărârii de Guvern.
De asemenea, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.
Sursă foto: Dreamstime