Revine masca de protecție în aer liber! În județele Arad și Timiș se constată o creștere rapidă a ratei de incidență.
Prin urmare, autoritățile au decis să instituie restricții pentru limitarea transmiterii noului coronavirus.
Revine masca de protecție în aer liber! ”O măsură temporară”
În consecință, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a adoptat o hotărâre care prevede obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise, cu potențial de aglomerare.
”Se instituie începând cu data de 16.09.2021 obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise din județul Arad de genul piețelor, târgurilor, bâlciurilor, talciocurilor, spațiilor comerciale, stațiilor pentru transportul în comun, fără a se limita la acestea, precum și în alte zone cu potențial de aglomerare și unde nu se organizează controlul epidemiologic la accesul în perimetru”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.
Astfel, masca devine obligatorie pe o rază de 100 de metri în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în acest perimetru.
”Am decis să implementăm și în județul nostru obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise cu potential de aglomerare. Este o măsură temporară, lăsată de hotărârea de guvern la latitudinea comitetelor județene pentru situații de urgență, fiind luată din cauza creșterii constante a numărului cazurilor de infectare și implicit a incidenței COVID-19 la nivelul județului și a unor localități.
Avertismentul prefectului
În Municipiul Arad, de exemplu, Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad raportează astăzi o incidență de 1,04 cazuri/1000 de locuitori, la 184 cazuri active, în timp ce în urmă cu două săptămâni, la începutul lunii septembrie, se raporta o incidență de 0,45 la 80 de cazuri active.
Sperăm să nu ajungem în situația de a implementa restricțiile mai dure prevăzute în legislație în multe localități.
De aceea este important să adoptăm o atitudine preventivă, să purtăm masca de protecție și în locurile aglomerate din exterior și, bine-nțeles, să ne vaccinăm”, a declarat prefectul județului Arad, Toth Csaba.
Prefectura reamintește că, în conformitate cu Ordinul comun 699/67/2021, este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în spațiile comerciale.
Județul Timiș, pe anexa 4
Tot în Banat, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş a decis că municipiul Timişoara va intra pe anexa 4 privind unele restricţii anti-pandemice, ca urmare a creşterii indicelui de infectare cu SARS-CoV-2, care a ajuns la 2,23 la mia de locuitori.
Ca urmare, competiţiile sportive îşi pot desfăşura activitatea în spaţii deschise/închise, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane.
Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale vor fi permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie.
Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate cu schemă completă, persoanele care deţin test negativ sau persoanele care se află între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterior trecerii prin boală. Dacă incidenţa de infectare cu SARS-CoV-2 va atinge şi depăşi 3 la mia de locuitori, aceste activităţi vor fi interzise.
Măsurile intră în vigoare de joi
De asemenea, la nunţi, botezuri, mese festive este permisă participarea a maximum 150 de persoane în spaţii deschise sau maximum 100 de persoane în spaţii închise. Se permite un număr maxim la 300 de persoane în interior şi până la capacitate maximă în exterior doar pentru persoanele vaccinate cu schemă completă, persoanele care deţin test negativ sau persoanele care se află între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterior trecerii prin boală.
La depăşirea unei incidenţe de 3 la mia de locuitori, aceste activităţi vor fi interzise.
Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă toate persoanele sunt vaccinate. La depăşirea unei incidenţe de 3 la mie, aceste activităţi vor fi interzise.
Acelaşi tip de restricţii au fost decise şi pentru unităţile administrative-teritoriale Giera, Bara, Moraviţa şi Sacoşu Turcesc, care au rate de infectare între 2 şi 3 la mia de locuitori.
În ambele cazuri, măsurile intră în vigoare de joi.