Un val de scumpiri fără precedent a surprins întreaga țară. Pe lângă facturile de gaze și electricitate, carburanţii au înregistrat și ei prețuri record. Pe de altă parte, o veste bună vine acum de la ANRE.

Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie anunță, că de la 1 aprilie, consumatorii de energie vor fi sprijiniţi de la bugetul de stat. Pe de altă parte, acesta susține că de anul viitor, românii ar trebui să-şi reducă singuri facturile prin măsuri de eficienţă energetică.

Referitor la criza actuală, vicepreședintele ANRE susține că speră ca aceasta să fie o lecție care să accentueze preocuparea în eficiență energetică. El a mai adăugat că și la momentul actual, încă există o risipă de energie fără precedent, amintind de faptul că înainte de scumpiri, s-a discutat despre faptul că energia era mult prea ieftină.

Cum pot fi reduse facturile?

„Sunt convins că această criză energetică va accentua preocuparea şi investiţiile în eficienţă energetică.

Preţul mare va determina consumatorii să se gândească la măsuri de eficienţă energetică, dar trebuie să vină şi din partea instituţiilor statului o preocupare şi un efort pentru informare şi creşterea gradului de conştientizare a importanţei acestei măsuri, la nivelul tuturor consumatorilor, de la cel casnic la cel mai mare consumator non-casnic.

Nici nu ne putem imagina ce multă risipă există în acest moment. Am mai fost criticat pentru afirmaţia mea că energia a fost mult prea ieftină ca să existe preocupare în cadrul unor categorii de consumatori pentru măsuri de eficienţă.

Iată că am ajuns în momentul în care preţul creşte de 2-3 ori în mai puţin de un an şi este posibil ca eficienţa energetică să capete cu totul altă dimensiune”, a spus Zoltan Nagy-Bege, la conferinţa „Energia, prezent şi viitor”, organizată de Asociaţia Furnizorilor de Energie din România.

Ce se va schimba după 1 aprilie?

În ceea ce privește eventualele soluții, oficialul de la ANRE menționează că doar prin schimbarea anumitor comportamente, prin eliminarea acestor risipe, românii ar putea obține nişte economii de consum la facturi.

Potrivit acestuia, orice reducere de consum se va reflecta în factură, în emisiile de CO2, în reducerea dependenţei de importuri şi în preţuri, dacă cererea scade.

Referitor la măsurile aplicate de la data de 1 aprilie, oficialul ANRE a precizat că se conturează o decizie finală, dar mai sunt mici aspecte de discutat la nivelul Executivului. El a adăuga că nu poate da detalii, însă soluțiile trebuie să fie găsite rapid, în contextul în care vor avea efecte pe termen lung, dar și mediu.

„Cred că săptămâna aceasta Guvernul va lua o decizie. Nu voi da detalii, pentru că nu este rolul meu să anunţ ceva, dar, trecând peste asta, trebuie să găsim repede nişte soluţii care vor avea efecte pe termen mediu sau lung, prin care să rezolvăm problema dependenţei faţă de importurile la gaze şi energie şi prin asta putem contribui la reducerea dependenţei Europei de importurile de energie. Să venim cu investiţii nu doar în generare”, a arătat vicepreşedintele ANRE.

Planurile României până în 2030

Totodată, oficialul a mai precizat și care sunt planurile României pentru următorii ani. Oficialul ANRE anunță că România şi-a propus să construiască cel puţin 6,9 GW de energie regenerabilă până în 2030, dar, în opinia acestuia, cu un cadru legislativ bine gândit, putem ajunge la 10-12 GW capacităţi noi de regenerabile până în 2030.

„Cred că este cazul ca şi investiţiile în eficienţă energetică să fie stimulate. Piaţa, consumatorii casnici, non-casnici, stimulaţi de creşterea preţurilor, vor merge în această direcţie, cred că e cazul ca şi din surse bugetare să se stimuleze aceste investiţii.

Este aceeaşi poveste cu ‘dăm peşte maselor sau îi învăţăm să pescuiască’. Pe termen scurt trebuie să le dăm peşte, de la 1 aprilie, ca să aibă ce să mănânce, dar poate deja pentru 2023 ar fi cazul să înveţe să pescuiască”, a conchis reprezentantul ANRE