Din 1 aprilie, a intrat în vigoare, o nouă schemă de compensare a facturilor. Analistul economic Adrian Negrescu a atacat această măsură, subliniind absența unor măsuri economice coerente, de natură să stimuleze economia, nu să o inhibe.
De la 1 aprilie 2022 se aplică o nouă schemă de ajutor pentru facturile la energie electrică și gaze naturale. În opinia lui Adrian Negrescu, analist economic,”e o propunere discriminatorie care introduce niște reguli absurde, fără legătură cu efectul și dorința noastră de a stimula consumul, în condițiile în care economia trăiește din consum”.
Adrian Negrescu, analist economic: Înseamnă un paradox economic
Într-o intervenție la Realitatea Plus, Adrian Negrescu a subliniat: ”Dacă tu vii și spui oamenilor că dacă consumă mai puțin vor plăti mai puțin, asta înseamnă un paradox economic”.
”S-a ajuns ca persoanele fizice, care consumă peste 300 de kilowați pe lună – și nu vorbim despre niște bogați, pentru că dacă ai în casă un cuptor electric, un aparat de aer condiționat și un boiler depășești acest plafon. Cred că sunt 3 milioane de consumatori care-l depășesc și care vor plăti tarife mai mari decât companiile din România. Vă dați seama la ce s-a ajuns?” a punctat analistul economic.
Acuzații grave împotriva statului: Vor mai mulți bani la buget
El a arătat că ministrul Energiei, Virgil Popescu nu a explicat de ce s-a ajuns aici. Cu toate acestea, motivul este legat de banii încasați de stat.
„Dar știm noi motivul, vă spunem noi: vor mai mulți bani la buget și, cu cât sunt facturile mai mari, cu atât statul încasează mai mulți bani. Din punct de vedere economic, se impune o discriminare între categoriile de consumatori, o discriminare între persoanele fizice și consumatorii persoane juridice, o absurditate din punct de vedere economic, fapt pe care nu-l vedem în nicio altă țară europeană, numai la noi s-a ajuns la asemenea praguri de consum absolut ireale.” a atras atenția Adrian Negrescu.
”Spuneam că de Paști vom avea o săptămână a patimilor financiare pentru români, dar cred că vom avea o lună a patimilor financiare, această lună a păcălelilor financiare care debutează astăzi pentru că, într-adevăr, prețurile au crescut și vor crește în continuare, mai ales la produsele alimentare de bază, așa cum vedem consemnat inclusiv de INS. Cartoful, mâncarea săracului, s-a scumpit cu 30%. Rezultatele le vedem: scăderea consumului”, a spus acesta.
România încasează dublu dacă nu triplu față de acum un an
El a explicat că oamenii cumpără mai puțin din magazine, iar statul va încasa mai puțini bani din comerțul românesc.
„Asta se întâmplă când nu te gândești să stimulezi consumul. Rolul unei economii funcționale este să genereze cât mai multe vânzări, dar noi, dimpotrivă, creăm niște praguri, impunem prețuri și dăm posibilitatea speculanților să crească prețurile, peste noapte, la produse care au legătură cu siguranța alimentară și apoi ne întrebăm de ce oamenii sunt nemulțumiți, de ce sunt săraci, iar soluțiile sunt ridicole: ajutor de 4 lei pe zi.” a afirmat analistul.
Adrian Negrescu a spus că alte țări au redus TVA la produse alimentare de bază, dar și la combustibil, la energie, la gaze, însă statul român se află într-o situație dificilă, spune el: ”cheltuie mai mulți bani decât încasează din economie și se împrumută extrem de mult”.
”Statul are cheltuieli din ce în ce mai mari, nu face reforme, nu-și reduce cheltuielile și normal că încearcă să obțină mai mulți bani prin această taxă a tuturor taxelor: inflația. Da, nu au crescut taxele în România, dar a crescut inflația și statul din TVA și accize în România încasează dublu dacă nu triplu față de acum un an.” a mai spus analistul economic.